Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST sub conducerea Procuraturii raionului Căușeni au destructurat un grup infracțional specializat în organizarea migrației ilegale. Organizatorul grupului a fost reținut pentru 72 de ore.
Astfel, în cadrul măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că, urmărind scopul obținerii unui folos material, un cetățean a Republicii Moldova a organizat trecerea ilegală a cetățenilor ucraineni peste frontiera moldo-ucraineană. Din declarațiile străinilor, serviciile de migrare ilegală din Ucraina în Moldova i-ar fi costat 4 100 de dolari SUA pe fiecare.
În baza informațiilor acumulate, echipele de investigație au desfășurat percheziții în raionul Căușeni, la domiciliu figurantului unde a fost depistat mijlocul de transport folosit la comiterea infracțiunii, la fel mijloace bănești în sumă de 30 000 lei, telefoane mobile, carnete cu notițe și o armă pneumatică cu lunetă, deținută ilegal. Toate bunurile au fost ridicate.
Totodată, a fost reținut pentru 72 de ore conaționalul, care figurează ca organizatorul grupului infracțional specializat în organizarea migrației ilegale.
În continuare sunt întreprinse acțiuni procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a persoanelor implicate în acțiunea ilegală.