Satul Susleni din raionul Orhei, unde regretatul interpret de muzică ușoară și folk, Iurie Sadovnic, a copilărit și și-a petrecut ultimii ani din viață, a fost modernizat de către echipa lui Ilan Șor. Mai exact, în localitate a fost amenajat un parc care poartă numele lui Iurie Sadovnic, au fost pavate alei pe o suprafață de 580 de metri pătrați, a fost construită o estradă de vară, două foișoare, un teren de joacă și a fost instalat sistem de iluminat. Astfel, localitatea a devenit o oază de liniște, de relaxare, de socializare, precum și un loc potrivit pentru organizarea evenimentelor culturale, se anunță într-un comunicat de presă al formațiunii.
Inaugurarea parcului a avut loc în 28 august, zi în care a fost marcat Hramul satului Susleni, partea de jos a localității. La eveniment, a participat deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, care i-a felicitat pe localnici și a făcut un anunț surpriză pentru copiii care vor merge pentru prima dată la școală. Fiecare a primit în dar câte un rucsac și rechizite, din partea lui Ilan Șor și a echipei formațiunii sale, cu ocazia începutului de an școlar.
„La mulți ani, Susleni! Vă doresc tuturor multă sănătate! Cu cea mai mare plăcere, venim la dumneavoastră cu mai multe surprize din partea liderului nostru, Ilan Șor, și a echipei Partidului „ȘOR”. Cu ocazia începutului noului an școlar, am decis și anul acesta să le oferim copiilor care merg în clasa I câte un rucsac și rechizite. Sperăm să vă fie de folos, să aveți succes la studii, să fiți fericiți, să aveți clipe de neuitat și să obțineți cele mai bune note”, a menționat Marina Tauber.
În contextul inaugurării parcului, Marina Tauber a dat asigurări că echipa lui Ilan Șor și a Partidului „ȘOR” va face tot posibilul pentru ca visurile locuitorilor satului Susleni, dar și din toată țara, să devină realitate.
„Căldura deosebită din partea voastră, faptul că vă puneți speranța în echipa Partidului „ȘOR” ne oferă puteri să mergem mai departe și să facem față tuturor provocărilor. Mi-a fost dor de toți, de această localitate și de oamenii minunați care locuiesc aici. Raionul Orhei devine pe zi ce trece un raion de vis, iar asta ne bucură”, a declarat vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber.
La rândul său, primarul satului Susleni, Svetlana Sochirca, a afirmat următoarele:
„Astăzi, în localitatea noastră au loc evenimente importante. Ne bucurăm că avem un parc nou și o estradă de vară, ceea ce înseamnă că vom avea parte mai des de distracție și voie bună. Echipa Partidului „ȘOR” și a lui Ilan Șor a făcut în ultimii ani foarte multe lucruri frumoase pentru localitatea noastră: a renovat parcul din centrul satului, a reparat grădinița, a instalat sistemul de iluminat stradal etc. Locuitorii satului Susleni au meritat toate aceste schimbări în bine, acasă, în Moldova, unde sunt părinții, rudele. Echipa lui Ilan Șor face tot posibilul ca aceste proiecte să fie în beneficiul oamenilor. La mulți ani tuturor!”, a afirmat primarul Svetlana Sochirca.
Totodată, reprezentanta lui Ilan Șor și a Blocului politic „Ș.O.R.” în Orhei, Cristina Cojocari, s-a arătat mândră că echipa lui Ilan Șor a reușit să implementeze un nou proiect care le aduce oamenilor confort și siguranță.
„Este o mare bucurie că ne-am adunat aici, în inima Orheiului. Noi, echipa lui Ilan Șor, ne bucurăm nespus când proiectele promise sunt realizate. Acest proiect a fost realizat în doar 30 de zile, timp în care s-a lucrat cu spor și cu sprijin din partea Consiliului raional Orhei și al oamenilor de bună credință”, a spus Cristina Cojocari.
Și liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, susține că peste tot unde primari sunt reprezentanții echipei sale este aplicat aproape același model de modernizare al localităților, pentru a le oferi localnicilor posibilitatea să petreacă frumos timpul liber și să poată organiza evenimente culturale în zilele de sărbătoare.
„Dragii mei locuitori ai satului Susleni, vă urez sănătate și rezistență. Vreau să credeți în acțiunile noastre și în faptul că, într-o zi, vom transforma întreaga țară într-o zonă înfloritoare, în care oamenii trăiesc cu plăcere și sunt mândri că fac parte din această comunitate. Acea zi este mult mai aproape decât cred unii, dar pentru asta nu trebuie să vă pierdeți speranța. Viitorul ne aparține și noi îl vom construi așa cum ne dorim. Vă cuprind și vă urez numai bine”, este mesajul transmis de Ilan Șor.
Anterior, echipa lui Ilan Șor și a Partidului „ȘOR” a iluminat satul Susleni, al doilea cel mai mare sat din raionul Orhei, a construit terenuri de joacă și a modernizat grădinița „Andrieș” din localitate. În satul Susleni, raionul Orhei, locuiesc peste 4.000 de oameni.