Amatorii sportului se vor reuni, în perioada 23-30 septembrie curent, la evenimentele organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului, cu genericul #BeActive. Republica Moldova se va alătura acestei mișcări de rând cu alte 40 de țări ale lumii.
Timp de o săptămână vor fi organizate mai multe activități sportive care au drept scop promovarea unui mod activ și sănătos de viață, dar și practicarea sistematică a exercițiul fizic.
În Republica Moldova Săptămâna Europeană a Sportului se organizează începând cu anul 2018. Anul acesta, în calitate de ambasadori ai evenimentului #BeActive vor participa: Tudor Casapu – Haltere, campion olimpic, Barcelona 1992; Anastasia Nichita – Lupte feminine, campioană Europeană și Mondială; Irina Rîngaci – Lupte feminine, campioană Europeană și Mondială; Veaceslav Gojan – Box, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din Beijing 2008; Artiom Levadari – Muay Thai, campion al Jocurilor Europene, Krakow – Malopolska 2023; Serghei Tarnovski – Caiac Canoe, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din Tokyo 2020.
Săptămâna Europeană a Sportului este un program al Uniunii Europene, care a demarat în 2015, având ca obiectiv promovarea sportului.