Administrația de Stat a Drumurilor informează că, la data de 15 august 2023, a avut loc deschiderea publică a ofertelor pentru achiziționarea Serviciilor de Supervizare Tehnică a lucrărilor de reabilitare a drumului R33 Hîncești-Lapușna-M1, km 0,000 – km 37,200, conform contractului: RSP/W15/01.
Licitația publică internațională a fost lansată la data de 30 iunie 2023 și beneficiază de suportul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Procedura de depunere a ofertelor s-a desfășurat electronic prin intermediul portalului de achiziții al BERD – ECEPP, în cadrul căreia 3 companii și-au depus ofertele.