Astăzi, în raionul Anenii Noi, a fost inaugurat noul Punct de Asistență Medicală Urgentă (PAMU) Gura Bîcului, care dispune de încăperi renovate capital și dotate cu mobilierul necesar.
Condițiile bune au fost create pentru echipa de asistență medicală urgentă, care va acorda primul ajutor celor peste 11 mii de localnici din satele Gura Bîcului, Varnița și comuna Calfa.
PAMU Gura Bîcului are sală de alertă, depozit pentru păstrarea medicamentelor, săli de odihnă pentru personal, sufragerie, blocuri sanitare, dar și amenajată o copertină pentru ambulanță.
Costul lucrărilor de reparație capitală, de conectare la rețelele termice, alimentare cu gaze, energie electrică, apă și canalizare, dar și de executare a copertinei, constituie 1,91 milioane de lei. Mijloacele financiare au fost alocate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală și de Ministerul Sănătății.
Menționăm că, în raionul Anenii Noi sunt alte două PAMU, în satele Mereni și Speia.