Scorușul negru, cunoscut și ca aronia, face parte dintre culturile de nișă care aduc profituri mari chiar și cultivate pe suprafețe mici. Fructele mici și negre sunt la mare căutare, așa că plantațiile au început să se înmulțească.
Pentru soții Soții Ion (30 de ani) și Mirela Conăcel (30 de ani), cultura de scoruș negru a fost a doua opțiune. La început au vrut să își facă o plantație de goji, dar au întâmpinat probleme, așa că și-au zis să încerce o plantă mai bine adaptată la condițiile din țara noastră.
”Am decis atunci să luăm câteva plante de aronia de la o pepinieră și le-am pus mai mult ca să testăm. Am văzut că merg foarte bine având în vedere că aici zona este de câmpie și noi știam că arbuștii nu au mare succes mai ales din cauza secetei. Aronia s-a dezvoltat exemplar și putem spune acum că suntem foarte mulțumiți de alegerea pe care am făcut-o având în vedere că și lucrările de întreținere sunt minime”, ne-a declarat Ion Conăcel.
Au început cu 5.000 de metri pătrați
Cei doi sunt IT-iști în Capitală, așa că plantația din satul Văcăreasca, comuna Glodeanu-Siliștea, județul Buzău, este pentru ei o evadare la sfârșit de săptămână. Le este foarte convenabilă distanța mică față de București, așa că au în plan ca pe lângă cei 5.000 de metri pătrați cultivați inițial cu scoruș negru să se extindă cu încă 7.000.
”Am fost încurajați de faptul că oamenii care au cumpărat de la noi fructe de aronia au fost foarte încântați. Ne-au impulsionat și lucrările minime care trebuie aplicate culturii. Noi când am plantat pentru prima dată nu știam nimic despre aronia, dar am studiat, am învățat din greșeli și așa am ajuns la succes”, ne-a mai spus cultivatorul.
Scorușul negru este foarte rezistent
Despre scorușul negru, tânărul fermier poate spune că este foarte rezistent atât la frig, cât și la secetă. Mai mult, a ținut piept și unui dăunător ajuns în plantație de la cultura de rapiță din vecinătate. “Se dezvoltă foarte bine și este foarte rezistentă. Aronia se poate cultiva și la câmpie și la deal cu condiția să aibă prezentă lumină naturală o bună parte din zi, adică, de exemplu, pe dealuri puțin umbrite este posibil să meargă mai greu decât într-o zonă luminoasă”, spune Ion Conăcel despre aronia.
30 de lei – prețul unui kilogram de fructe proaspete
De pe lotul de 5.000 de metri pătrați cultivați cu aronia, soții Conăcel au început culesul în această vară și se declară foarte mulțumiți de primul rod. În primă fază au dat prietenilor și acum vând pe internet cu 30 de lei kilogramul de fructe de aronia proaspete. Surplusul va fi procesat ca dulceață.
“Planta de aronia începe să fructifice în anul 3-4. Am avut și plante pe care le-am pus toamna trecută și deja am colectat fructe, ele având deja 3 ani în momentul plantării”, ne explică cultivatorul.
La maturitate, scorușul negru poate să producă între 4 și 9 kilograme pe tufă, având între 25 și 45 de lăstari. De reținut, însă, că performanța maximă se obține abia din al șaselea an. Odată intrată pe rod, o plantație de scoruș negru bine îngrijită poate să reziste până la 20 de ani.
Prețul corect pentru materialul săditor de aronia
“Știu că există câteva pepiniere cu aronia și la noi în țară, dar plantele sunt importate din Polonia sau Bulgaria. Cine vrea să înființeze o plantație trebuie să facă o cercetare foarte amănunțită pe internet pentru că prețurile diferă foarte mult pe piață, adică sunt comercianți care vând plante și cu 30 de lei bucata, ceea ce este foarte mult. Eu cred că un preț corect pentru o plantație de, să zicem, 2000 de plante, prețul nu ar trebui să sară de 7 lei pe plantă”, ne-a mai spus cultivatorul.
Scorușul negru se plantează toamna
Aronia sau scorușul negru se plantează cel mai bine toamna, deoarece rădăcina lucrează, se prinde bine în sol. ”Iarna rezistă foarte bine, iar frunza de obicei îi pică în lunile de toamnă. Peste iarnă poate trece foarte ușor pentru că nu mai are frunze, iar ea rezistă până undeva la –35 de grade, temperatură care, cel puțin la noi în zonă nu a fost înregistrată”, ne-a mai explicat cultivatorul.
Arbuștii de aronia se plantează la o distanță de 1,5-2 metri între plante pe rând și 3-4 metri între rânduri. În faza de fructificare, mai ales lunile mai-iunie, cultura are nevoie de suficientă apa, așa că se recomandă investiția într-un sistem de irigat pentru zonele mai secetoase.
Un alt secret al culturii de scoruș negru este acela că încă de la înființarea plantației în câmp, cele 4-7 ramuri ale arbustului trebuiesc scurtate. După această tăiere, în fiecare an se lasă 4-5 tulpini noi, restul de tulpini se elimină. Pe parcursul celor 6-7 ani de la plantare, ramurile fructifere majore nu se îndepărtează, doar cele slabe, rupte sau culcate pe suprafața solului sunt eliminate.
Practic, tăierea începe din anul 7 de la plantare și are drept scop aerisirea centrului tufei și întreținerea arbuștilor. “De alte tăieri nu are nevoie, doar dacă tufa este foarte veche, adică undeva la 7-10 ani. Atunci există riscul ca planta să se sufoace din interior. Adică în momentul în care are prea multe tulpini, atunci trebuie puțin aerisită din interior și se înlătură una-două sau trei tulpini, depinde cât de multe are. Numărul de tulpini a unei tufe ar trebui să fie în jur de 30 – 35”, ne-a mai spus tânărul fermier.
În viitor – certificarea ecologică pentru plantația de aronia din Buzău
Cu o cultură deloc pretențioasă la care deja i-au învățat secretele, soții Conăcel sunt convinși că afacerea lor cu aronia de Buzău va da roade frumoase. Au în plan să certifice ecologic plantația și, astfel, să își mărească șansele de a vinde cantități mai mari prin procesare. Se gândesc să investească într-o instalație pentru producția de suc natural și să dea lovitura cu o dulceață de aronia preparată după o rețetă proprie pe care au perfecționat-o și care ar merita să devină local de succes.
Sursa agrointel.ro