ADR Centru, prin intermediul echipei sale de monitorizare, a finalizat cu succes o vizită de monitorizare post-implementare la proiectul regional “Reabilitarea și modernizarea drumului regional L442 – Strășeni – Voinova, Raionul Strășeni”. Scopul acestei vizite a fost să inspecteze situația curentă a drumului reabilitat și să verifice respectarea planului de asigurare a durabilității investițiilor realizate anterior.
În cadrul acestui proiect, lucrările de reconstrucție a drumului au fost executate în conformitate cu contractele de antrepriză nr. 26/6 din 14 noiembrie 2018 și nr. 26/17 din 07 septembrie 2020, încheiate între asocierea S.A. Drumuri Criuleni & SRL “Credo Industry”, Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Consiliul Raional Strășeni. Proiectul a vizat reabilitarea sectoarelor de drum din extravilanul localităților Ghelăuza, Recea, Zubrești, Chirianca și Voinova, raionul Ștrășeni, rezultând reabilitarea și modernizarea a peste 10 km de drum, construirea și reabilitarea a 46 de podețe la drumul principal și podețe laterale la intrările în curți, amplasarea semnelor de circulație rutieră corespunzătoare, consolidarea acostamentelor, precum și amenajarea teritoriului adiacent drumului sus menționat.
Finanțarea pentru aceste lucrări a provenit din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, cu o alocare de aproape 44,8 milioane lei, și din sursele Fondului Rutier prin Administrația de Strat a Drumurilor, cu o alocare de 45,5 milioane lei.
În urma vizitei de monitorizare, echipa de specialiști a constatat că autoritățile locale au asigurat cu succes durabilitatea obiectului inspectat. Acest proiect regional de infrastructură rutieră a avut un impact semnificativ în îmbunătățirea condițiilor de trafic și a securității a peste 32,400 de locuitori ai raionului Strășeni, 80 de agenți economici din Regiunea Centru cu diferite genuri de activitate, agenți economici și rezidenți ai Parcului Industrial și Zonei Economice Libere din orașul Strășeni, precum și pentru aproximativ 100 de producători agricoli care își desfășoară activitatea pe teritoriile aferente acestui drum.
Acest proiect a contribuit, de asemenea, la îmbunătățirea accesului către localitățile vecine și centrul raional, asigurând astfel condiții de trai îmbunătățite pentru locuitorii regiunii.