În ședința de astăzi a Comisiei Naționale de Integritate au fost inițiate cinci proceduri de control. Acestea se referă la:
Eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii pentru anul 2014 de către dna Rodica Berdilo, asistent judiciar la Judecătoria Buiucani din municipiului Chişinău; dna Livia Donos, procuror în Procuratura raionului Rîşcani și dl Marin Florea, ofiţer superior operativ de serviciu a Secţiei Management Operaţional în cadrul Direcţiei de poliţie a mun. Chişinău.
De asemenea, vor fi efectuate controale în ceea privește eventuala încălcare a regimului juridic al conflictului de interese și al declarării veniturilor și proprietății pentru anul 2014 de către dl Ruslan Goreacii, primarul satului Clocușna, raionul Ocnița și de către dna Valentina Goreacii, directorul gimnaziului ,,Emil Loteanu” satului Clocușna, raionul Ocnița.
Cu referință la rezultatele controalelor examinate astăzi în ședință, este de precizat faptul că în privința acestora nu s-au adoptat, deocamdată, acte de constatare din motivul insuficienței de voturi. Dosarele respective vor fi examinate repetat în una din următoarele ședințe ale Comisiei.
Elena Ivanov