Pe 4 iulie curent, în incinta Consiliului Raional Cahul, a avut loc o sesiune de informare a reprezentanților autorităților administrației publice locale și a entităților implicate în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor cu noile prevederi ale legislației electorale și ale cadrului normativ conex în cadrul Campaniei de informare „Cunoaște dreptul tău electoral”, organizată de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Valentina Scobici, șefa Direcției analiză și documentare, și Veronica Oală, șefă adjunctă a Direcției management alegeri din cadrul Aparatului CEC, au abordat și prezentat teme ce vizează responsabilitățile APL în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor, modificarea funcționării organelor electorale, noutăți privind condițiile de a candida precum și alte aspecte.
Astfel, participanții au fost informați cu privire la modificările din legislația electorală și au avut oportunitatea de a înțelege în profunzime noile reglementări și impactul acestora asupra procesului electoral. Au fost prezentate și discutate reglementările suplimentare care trebuie respectate în cadrul organizării și desfășurării alegerilor, pentru a asigura transparența, corectitudinea și echitatea procesului, cât și au fost evidențiate rolurile și responsabilitățile autorităților administrației publice locale, organelor electorale și altor entități cheie în ceea ce privește asigurarea unui proces electoral eficient și respectarea normelor legale.
Sesiunea de informare a oferit o platformă de discuții și întrebări, permițând participanților să interacționeze direct cu reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, fapt ce a facilitat schimbul de idei și a contribuit la clarificarea aspectelor legate de noile prevederi ale legislației electorale, cei prezenți manifestând un interes vădit față de dezvoltarea procesului electoral democratic în regiunea și țara noastră.