Codul electoral a fost modificat la finalul anului trecut. Astfel, în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie curent, vor fi noi condiții pentru candidații la funcția de primar, informează PROVINCIAL.
Alexandr Berlinschii, secretar al CEC, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, a declarat că, în Codul electoral sunt două modificări cu privire la candidatul la funcția de primar.
„S-a redus vârsta minimă. Astfel, dacă anterior un candidat la funcția de primar trebuia să aibă minim 25 de ani, acum e vârsta de 23 de ani.
A doua modificare ține de faptul că, candidatul la funcția de primar trebuie să aibă cel puțin studii gimnaziale”, a spus el.
Oficialul a precizat că, Comisia de la Veneția s-a expus negativ asupra acestui lucru, menționând că nu trebuie să existe restricții pentru cei care vor să candideze la funcții elective, însă Parlamentul a decis, totuși, să includă prevederea cu studiile gimnaziale.