Populația care este astăzi în Republica Moldova este similară cu cea din anul 1956. În anii 2021/2022 am avut cea mai mare reducere a numărului de moldoveni din istoria țării. În 2021 a scăzut cu 2,35%, iar în 2022 cu 2,4%. Această scădere puternică a fost determinată de un sporul natural negativ, care este în scădere de la an la an, și de migrația peste hotare a moldovenilor. Despre aceasta a comunicat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 16 iunie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.
Veaceslav Ioniță a analizat datele Biroului Național de Statistică revizuite privind populația Republicii Moldova. Astfel, astăzi avem cel mai mare spor natural negativ al populației (diferența dintre cei născuți și cei care au murit) înregistrat vreodată în Republica Moldova. Din 1996, practic în fiecare an, sporul natural este negativ. În ultimii trei ani situația a devenit dramatică, lucru care va afecta securitatea țării pe viitor. Referitor la migrație, a spus că în anii 2021/2022, media anuală de plecare a moldovenilor peste hotare a fost de 2,1%. În 2020, moldovenii, care din cauza pandemiei nu au reușit să plece peste hotare, au plecat în 2021 și 2022.
„Anii 2021/2022 sunt ani record când am avut cea mai mare reducere a populației din istoria țării, reducere determinată în primul rând de migrația foarte mare. 88 de mii de oameni au plecat peste hotare. În 2021, cu 16 mii de persoane s-au născut mai puțin decât au decedat. Recordul absolut din toată istoria Republicii Moldova. În 2022 – cu 9200 mai puține nașteri decât decese. La noi populația în trei ani s-a redus cel mai dramatic”, a spus Veaceslav Ioniță.
Expertul declară că populația totală a Republicii Moldova este de 3 milioane 964 de mii de cetățeni. În dreapta Nistrului sunt 3 milioane 503 mii. În țară, acasă, ar fi 2 milioane 513 mii de moldoveni, iar peste hotare 991 mii. În regiunea separatistă transnistreană ar fi 461 de mii, dintre care circa 310 mii sunt pe loc, restul 150 de mii au plecat peste hotare. „Dacă la noi migrația este puternică, în stânga Nistrului este mai puternică. Dacă la noi natalitatea scade, în stânga Nistrului scade și mai tare. La noi sporul natural este negativ la ei și mai negativ devine. Populația care este astăzi în Republica Moldova este similară cu numărul populației din anul 1956”, a declarat expertul.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, pe lângă cei plecați peste hotare, 991 de mii care se află pe perioade lungi, sunt care pleacă pe perioade scurte de timp, pe câteva luni doar. În primul trimestru al acestui an, pe timp de iarnă, 83 de mii de moldoveni se aflau pe o perioadă scurtă înafara țării. Vara numărul lor crește până la 150 de mii de persoane. „În medie, acasă permanent sunt aproape 2 milioane 300 de mii de moldoveni. Practic jumătate din populația țării de circa 4 milioane de oameni este acasă. Restul sunt plecați peste hotare”, potrivit lui Veaceslav Ioniță.
Economistul afirmă că problema cea mai mare a Republicii Moldova este sporul natural negativ. Oameni se nasc din ce în ce mai puțini, populația trăiește din ce în ce mai mult, speranța de viață în ultimii 15 ani a crescut cu circa 5 ani. Dacă în 1970 populația mai mare de 60 de ani era de 9,7%, în 2010 a ajuns 14%, în 2020 – 21,7%, iar în 2022 – 23,8%. „Practic fiecare al patrulea cetățean care se află în Republica Moldova are mai mult de 60 de ani. S-au schimbat cifrele dramatic din 2015. Dacă tinerii sunt circa 40% peste hotare și 60% în țară, în următorii ani numărul lor peste hotare va fi mai mare decât al celor din țară. Bătrânii peste hotare sunt doar 10%. Moldovenii, cât sunt tineri, pleacă peste hotare la muncă, când ajung la pensie se întorc acasă. Republica Moldova încet se transformă într-un azil al Europei. Din ce în ce mai puțini oameni pot lucra. Cei rămași acasă și muncesc sunt în incapacitate de a-i întreține pe cei ieșiți la pensie și s-au întors acasă”, a afirmat economistul.
Analistul economic a mai menționat că până în 2005, vârsta medie a unei femei care năștea primul copil era 22,4 ani. Acum, a crescut cu 2,4 ani, la aproape 25 de ani. Dacă până în 2015, în Republica Moldova, 85% din femei nășteau de la 20 până la 34 de ani, din 2015, de la 9%, a crescut destul de puternic, la 18% în 2022, ponderea femeilor care nasc peste 35 de ani. Dacă în 1985 erau 550 de mii de femei cu vârsta cuprinsă între 20 și 34 de ani, numărul lor a scăzut către 2000 la 393 de mii, crescând ulterior până la 473 de mii în 2015, scazând din nou către 392 de mii în 2022. Numărul se va reduce la 340 de mii în 2025, la 286 de mii în 2030 și la 249 de mii în 2040. „Numărul femeilor care pot avea copii în Republica Moldova se reduce dramatic. Dacă în 2015, din 473 de mii de femei apte pentru naștere, 340 de mii erau în țară, în 2022, din cele 392 de mii de femei apte pentru a naște, în țară era 250 de mii. Estimativ, în 2030 numărul femeilor apte pentru naștere, între 20 și 34 de ani, din țară va fi mai mic decât al celor care se vor afla peste hotare. În 2030 se vor naște mai mulți copii moldoveni peste hotare decât în țară”, a menționat analistul economic.
Expertul a mai precizat că în 1950 s-au născut 103 mii de copii, an cu cea mai mare rată a natalității. În 1986 s-au născut 94,7 mii de copii, fiind înregistrată pentru prima dată o nouă creștere după 35 de ani de scăderi. Din 1986 nașterile au fost într-o scădere galopantă până aproape de 2000, când s-au născut 37,4 mii de copii. În 2015 a înregistrat 45,5 mii de nașteri. În 2020 sau născut 34,3 mii de copii, în 2022 – 30 de mii. Estimativ, în 2025 se vor naște 26100 de copii, iar în 2030 – 22800 de mii copii. „În 1960, la 100 de persoane de peste 65 de ani, reveneau 682 de copii cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani. Ficărui bunel/bunică îi revenea 6/7 nepoți. În 1970 – 505; 1980 – 354; 1990 – 343; 2000 – 253; 2010 – 165; 2020 – 12; 2021 – 124; 2022 – 120; 2023 – 114. În prezent raportul este de aproape 1/1”, a precizat expertul.
Veaceslav Ioniță susține că problema demografică nu este doar specifică Republicii Moldova. Sporul natural negativ este o problemă în întreaga Europă, unde, la fel, se înregistrează o reducere naturală a numărului populației. Însă, țările europene au migrația care le salvează. Dacă de la noi oamenii pleacă, acolo vin oameni. În ultimii ani, populația Europei a crescut din contul migranților cu peste 40 de milioane de oameni. „Republica Moldova este în pierdere la acest capitol. Deja suntem în situația când economia noastră nu mai face față lipsei forței de muncă. În următorii ani, situația nu are cum se îmbunătăți. Cred că în cel mult doi ani va trebui, forțați de circumstanțe, să fie aprobate politici de stat agresive de aducere a forței de muncă străine în Republica Moldova”, a conchis expertul.