Executivul a aprobat schimbul unui teren din fondul forestier al satului Cazaclia, UTA Găgăuzia, cu terenul din fondul forestier – proprietate a statului, administrat de Ministerul Mediului/Agenția „Moldsilva”, gestionat de Î.S. „Întreprinderea pentru Silvicultură Comrat”, amplasat în extravilanul satului Cazaclia.
În prezent, pe terenul administrat de Ministerul Mediului se află tabăra de odihnă „Olimpia”, care a fost transmisă cu titlu gratuit din proprietatea Consiliului raional Ceadîr-Lunga, în proprietatea UAT Cazaclia.
Tabăra respectivă se află într-o stare deplorabilă, iar pentru efectuarea lucrărilor de reconstrucție capitală și amenajarea teritorială, terenul urmează sa fie înregistrat în Registrul bunurilor imobile după primăria satului Cazaclia, ceea ce reprezintă o condiție a investitorului.
„Terenurile selectate pentru schimb au fost examinate de comisia de evaluare, fiind efectuate și examinări tehnice ale suprafețelor silvice”, a precizat secretara de stat a Ministerului Mediului, Aliona Rusnac.
Rapoartele de evaluare pentru fiecare sector au fost elaborate de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Conform rapoartelor de evaluare, diferența de cost dintre cele două terenuri este de 1859 lei. Conform Hotărârii Executivului, Consiliul satului Cazaclia va suporta cheltuielile ce țin de schimbul de terenuri, inclusiv și diferența de cost.