La 13 august 2015, la oficiul din Tiraspol al Misiunii OSCE din Moldova a avut loc întrevederea reprezentanţilor politici în reglementarea transnistreană Victor Osipov şi Nina Ştanski, la care au asistat şi reprezentanţii mediatorilor şi ai observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.
În cadrul şedinţei a fost subliniat că de-a lungul celor trei luni de la ultima şedinţă s-au acumulat multe probleme care necesită a fi abordate imediat. În acest sens, interlocutorii au căzut de acord că e necesar de reactivat dialogul de lucru și au convenit ca întâlnirile reprezentanților politici să aibă loc, de regulă, o dată la două săptămâni. În context, Victor Osipov a declarat: „Fără un efort susținut problemele puse în discuţie nu vor putea fi rezolvate. Sperăm să menţinem un astfel de ritm de lucru, iar scopul întâlnirilor trebuie să fie identificarea soluțiilor favorabile cetăţenilor şi businessului. Căutarea vinovaților şi atmosfera de confruntare sunt o cale lipsită de șanse pentru a avea rezultate pozitive”.
În cadrul discuţiilor, a fost reiterat subiectul cauzelor penale intentate reciproc în privința reprezentanților fiecărei dintre părți. Victor Osipov a subliniat că este importantă calificarea corectă a acestor cauze penale, accentuând că puterea executivă este lipsită de dreptul de a interveni în prerogativele puterii judecătorești, intentarea şi clasarea cauzelor penale fiind prerogativa exclusivă a organelor judiciare. Totuşi, vicepremierul Osipov a adus la cunoştinţa celor prezenţi că la moment se studiază practica internaţională pentru a identifica bunele modele în această materie care ar putea genera anumite soluții și în contextul soluționării conflictului transnistrean.
Un alt subiect abordat pe larg a fost asigurarea libertăţii circulaţiei persoanelor şi mărfurilor. Au fost aduse în discuţie cazurile de reţinere pe Aeroportul Internaţional Chişinău şi deportarea anumitor cetăţeni străini de pe teritoriul Republicii Moldova. Victor Osipov a subliniat că autorităţile moldoveneşti asigură libertatea circulației tuturor persoanelor, iar cazurile de reţinere şi expulzare sunt excepții motivate de rațiuni ce ţin de securitatea statului.
Reprezentantul Chișinăului a revenit în cadrul întâlnirii la problema terenurilor de după traseul Camenca – Tiraspol aparținând locuitorilor raionului Dubăsari, cărora le este îngrădit accesul și posibilitatea de a le prelucra. Partea moldovenească a transmis o viziune actualizată în această temă, menționând că ea este de natură să afecteze în general respectarea drepturilor de proprietate și a celor antreprenoriale, ca principii fundamentale pentru activitatea economică și investițională. O viziune asupra căii de depășire a acestei probleme a fost transmisă Tiraspolului pentru a fi discutată la următoarele întâlniri. De la Tiraspol viceprim-ministrul Osipov s-a deplasat direct la Coșnița unde a avut o întrevedere cu noua administrație publică locală a raionului Dubăsari.
Sursa foto: publika.md
Diana Munteanu