Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian însoțit de deputatul Bandalac Efimia, reprezentantul Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat și al Biroului politici de reintegrare au efectuat, marți, 16 mai curent, o vizită de lucru în raionul Briceni.
În cadrul dialogului purtat la nivelul Consiliului raional Briceni cu reprezentanții administrației publice locale și serviciile publice desconcentrate, au fost abordate aspecte ce vizează buna funcționalitate a acestora, modalități de soluționare a problemelor stringente cu care se confruntă, precum și elemente ce vizează modalități de dezvoltare a localităților din raion.
Vicepremierul a încurajat primarii și reprezentanții Consiliului raional Briceni să fie proactivi în procesul de stabilire a parteneriatelor cu actorii europeni pentru a identifica și implementa proiecte de dezvoltare comunitară.
În context, urmare a acordării Republicii Moldova statutului de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană, Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a exprimat deschiderea autorităților publice centrale de a acorda asistență sub forma unor instruiri referitoare la procesele de aplicare la fondurile de pre-aderare și buna implementare a acestora.
Oleg Serebrian a menționat și despre necesitatea intensificării conlucrării și dialogului dintre autoritățile publice centrale și cele locale pentru o mai bună gestionare a problemelor de actualitate pentru comunități.
De asemenea, Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a vizitat Liceul Teoretic din s. Corjeuți, unde a purtat o discuție cu profesorii și elevii din raion. În cadrul dialogului purtat a fost remarcat rolul esențial al Uniunii Europene în procesul de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova.
Destinația finală, conform agendei de lucru a Vicepremierului Serebrian, a constituit vizita de documentare la punctul internațional rutier de trecere a frontierei de stat „Briceni – Rosoșani”, unde s-a discutat cu reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal despre procesele funcționale în punctul de trecere vizitat, modalități de sprijin, precum și efectele negative ale războiului din țara vecină Ucraina asupra situației per ansamblu.
În cadrul vizitei sale în raionul Briceni și a discuțiilor purtate în teritoriu, Oleg Serebrian a evidențiat faptul că Chișinăul este determinat de a continua procesul de soluționare pașnică a conflictului transnistrean, cu păstrarea necondiționată a obiectivului strategic de integrare europeană, între acestea păstrându-se o sinergie continuă.
La fel, Vicepremierul a îndemnat toți participanții la dialogurile purtate să se solidarizeze pe 21 mai curent și să participe la Adunarea Națională „Moldova Europeană” fie la Chișinău, or la nivel de raion, astfel să fie exprimat dezideratul și vocea cetățenilor pentru vectorul strategic de integrare europeană a țării noastre.