Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) invită antreprenorii autohtoni să participe la Expoziția „Republica Moldova Prezintă” la Cluj-Napoca, care se va desfășura în perioada 19-21 mai 2023.
Cererile de participare vor fi primite până la 30 aprilie 2023.
Prima ediție a expoziției „Republica Moldova Prezintă” la Cluj va fi organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republica Moldova în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca și Camera de Comerț și Industrie Cluj- Napoca și oferă posibilitatea integrării companiilor autohtone în comerțul internațional, în special, cu țara vecină, prin fabricarea produselor și prestarea serviciilor conform standardelor de calitate ale UE; promovării mărfurilor autohtone pe piața României și creșterea volumului exportului produselor autohtone; identificării partenerilor, agenților economici din România de către companiile autohtone și încheierea acordurilor de colaborare; examinării aspectelor ce diferențiază procesul de dezvoltare a companiilor autohtone în comparație cu cele din România; facilitării schimbului de experiență și bune practici; etc.
Antreprenorii interesați de participarea la expoziții, sunt rugați să ia legătura cu Secția Evenimente de Afaceri, Târguri și Expoziții e-mail: viorica.cazacu@camber.md, cristina.jereghi@camber.md, valeriu.andronic@camber.md.
Telefon pentru informații: (022) 21 07 25 / 23 84 10 / 21 14 42.