Începând cu 19 aprilie, filmul documentar „Dor de casă”, în regia Dianei Vlas, este disponibil pe Youtube. Pelicula „Dor de casă”, produsă cu sprijinul OWH Studio, PNUD și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, adună povești despre migrație și familii pe care dorul de casă i-a readus în țară. Filmat în 2019-2020 timp de opt luni și trei anotimpuri în satul Izvoare din raionul Florești, localitatea de baștină a regizoarei, producția a cunoscut o popularitate considerabilă atât în țară, cât și peste hotarele ei.
Documentarul este structurat pe baza poveștilor a trei familii pe care dorul i-a adus înapoi în Republica Moldova, iar echipa de filmare a colectat istoriile mergând de la ușă la ușă și discutând cu persoane care lucrează sau au lucrat peste hotare sau care aveau pe cineva activând și locuind în afara țării. Filmul redă emoțiile migranților reveniți acasă și realitatea din satele Moldovei, privită dintr-un unghi mai puțin obișnuit.
„Dorul de casă e noțiunea pe care o poți auzi aproape în toate familiile din Republica Moldova. Și chiar dacă poveștile lor sunt diferite, emoția e aceeași. După primele proiecții de film, am primit multe mesaje în care se solicita un link pentru a-l transmite persoanelor care sunt departe de casă și au nevoie de așa un mesaj, precum cel găsit în film. Iată de ce am decis să facem filmul public”, afirmă cineasta Diana Vlas.
Datorită multiplelor solicitări de distribuire a filmului în mediul online pentru a fi vizionat de cât mai mulți moldoveni din diasporă, „Dor de casă” a fost pus la dispoziția publicului pe Youtube.
Diana Vlas a prezentat ideea filmului „Dor de casă” în anul 2019 în cadrul inițiativei WeDocMigration, desfășurată de OWH Studio, în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și cu sprijinul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, unde a și obținut susținerea necesară pentru producerea peliculei.