În punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost depistat un cetățean străin care avea asupra sa diferite pietre, presupuse a fi prețioase.
Cazul a fost înregistrat astăzi, 5 aprilie 2023, în fluxul de călători prezenți pe pista pietonală, sensul de ieșire din Republica Moldova.
În cadrul controlului de specialitate, pietonul a comunicat că nu are nimic de declarat. Însă, acționând în baza indicatorilor analizei de risc, polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali și Ofițerii FRONTEX au depistat o cutie cu presupuse pietre prețioase. La audiere, străinul a declarat că intenționa să ajungă în Ucraina cu scopul de a prelucra aceste pietre.
Bunurile depistate au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei, iar persoana să fie sancționată.