Pe data de 30 martie 2023, președintele raionului Leova Grigore Catană, a participat la evenimentul oficial de semnare a Memorandului de Înțelegere între primăria comunei Cazangic și programul „EU4Moldova: Comunități Locale”.
În cadrul evenimentului cei prezenți au discutat obiectivele programului „EU4Moldova: Comunități Locale” și domeniile de cooperare dintre comuna Cazangic și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova).
Odată cu semnarea Memorandului de Înțelegere primăria Cazangic a devenit parteneră a programului și va beneficia de suport din partea GIZ Moldova, care va susține comunitatea prin:
- Suport în implementarea unor acțiuni concrete pentru a susține persoane din grupuri vulnerabile din comunitate;
- Identificarea și pilotarea unor modele noi sau îmbunătățite de prestare a serviciilor publice;
- Promovarea participării cetățenilor la monitorizarea calității și accesului la servicii publice;
- Asistență în procesul de elaborare și depunere spre finanțare a proiectelor de infrastructură;
- Asigurarea schimburilor de experiență și vizitelor de studiu.
Prin eforturi comune ale autorităților semnatare, locuitorii din comuna Cazangic vor avea parte în următorii ani de servicii publice locale îmbunătățite.
Programul „EU4Moldova: Comunități Locale” este finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei; și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova.