Grădinița din satul Hristici, raionul Soroca, are acoperiș nou. De acum încolo, copiii precum și angajații instituției pot fi în siguranță. Cu circa 898 de mii de lei, alocați de către Guvernul Republicii Moldova, s-a realizat cu succes proiectul de dezvoltare locală.
Directorul ONDRL, Mihail Croitoru, a efectuat o vizită în localitate și a participat la recepția de terminare a lucrărilor. În discuția cu locuitorii satului, directorul a subliniat interesul autorităților publice centrale în susținerea localităților.
„Proiectul reflectă sprijinul autorităților în crearea condițiilor mai bune pentru dezvoltarea localităților și în special a copiilor. Astfel, sperăm că în localitățile din Moldova vor veni tot mai multe familii tinere,” a menționat Mihail Croitoru.
Amintim că, raionul Soroca beneficiază de 18 proiecte prin Programul Național „Satul european”. Valoarea totală a acestora este de peste 62 milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.