Vinurile moldovenești se numără printre cele mai bune din lume, fapt demonstrat de premiile obținute la ultima ediție a Berliner Wein Trophy, cel mai mare concurs de vinuri sub egida OIV (Organizația Internațională a Viei și Vinului). Trei vinuri produse în raionul Ialoveni au primit medalii de aur, fiind astfel recunoscute la nivel mondial.
Cele două vinuri produse de Vinăria Asconi din satul Puhoi, „Sol Negru Chardonnay” și „Sol Negru Feteasca Neagra”, precum și „Vin licoros alb Ialoveni Desert”, produs din struguri de Sauvignon Blanc de către Vinăria Ialoveni, sunt printre cele mai apreciate vinuri din Moldova, conform juriului de specialiști.
Moldova a reușit să câștige 62 de medalii de aur și o medalie Grand Gold, în competiția care a avut loc între 25 februarie și 5 martie 2023. Este pentru prima dată când brandul viniciol de țară „Wine of Moldova” urcă doar pe prima treaptă a podiumului, fără medalii de argint.
Vinăria Purcari este liderul în topul celor mai multe medalii de aur obținute, cu zece premii, pentru toată seria Academia de Purcari, pentru vârfurile de gamă Negru și Alb de Purcari, pentru Ice Wine, Rose 1827 sau monosoiurile Malbec, Shiraz ori Feteasca Neagră de Purcari din seria Limited Edition.
De asemenea, vinăria Fautor Winery a primit cea mai înaltă medalie – Grand Gold – pentru cupajul Illustro Roșu 2016, Cabernet Sauvignon & Merlot, și alte patru vinuri au fost premiate cu aur. Castel Mimi a obținut trei medalii, iar Chateau Cristi două.
Printre micii producători, s-au remarcat Divus Winery, Carpe Diem, Gogu Winery, Novak și Equinox, cu vinuri precum Pinot Noir, Feteasca Neagră, Cabernet Sauvignon sau Shiraz.
Berliner Wein Trophy a reunit peste 8.000 de vinuri din toată lumea, care au fost jurizate de peste 200 de experți în vinuri, reprezentând 41 de națiuni. Moldova s-a numărat printre țările care au obținut cele mai multe premii, confirmând astfel calitatea vinurilor produse în acest colț de lume.
Lista integrală a vinurilor medaliate poate fi găsită AICI.