„Dăruiește Primăvară” este genericul campaniei lansate pe 1 Martie curent, de Asociația Națională pentru Turismul Receptor și Intern din Moldova în parteneriat cu Ministerul Culturii și cu suportul strategic al Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova finanțat de USAID Moldova.
În spatele legendei Mărțișorului stau multe obiceiuri străvechi. Se crede că mărțișorul există de peste două mii de ani, iar în 2017, în urma unui efort comun al Republicii Moldova, României, Bulgariei și Macedoniei de Nord, acest simbol al primăverii și speranței, a fost inclus în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Campania „Dăruiește Primăvară” încurajează oamenii să redescopere frumusețea și semnificația acestui obicei tradițional și să mențină tradiția dăruirii mărțișorului. Totodată, campania vine să susțină și Festivalul ”Mărțișor” care a ajuns anul acesta la cea de a 57-a ediție.
Festivalul de anul acesta conține 17 spectacole la Chișinău, în cele mai mari săli (la Palatul Național „Nicolae Sulac”, altele la Palatul Republicii, la Sala cu Orgă, la TNOB „Maria Bieșu”) și 25 de spectacole în teritoriu – la Nisporeni, Ungheni, Comrat, Orhei, Soroca, Criuleni, Bălți, Cimișlia, Călărași, Strășeni, Cahul.
„Mărțișorul de anul acesta e și un tribut adus maestrului Nicolae Botgros, care recent a împlinit 70 de ani și care are incluse trei spectacole în agenda Mărțișorului – Lăutarii Tradițional, Lăutarii Altfel și Lăutarii cu Lupii lui Alex Calancea.
De asemenea, Ansamblul „Joc” vine cu un spectacol nou, pe care îl va prezenta publicului de la Chișinău și Strășeni, apoi va merge să ducă Mărțișorul în ritm de dans moldovenesc, publicului de peste hotare. Avem invitați la spectacolul de anul acesta artiști din Lituania, Marea Britanie, România, Germania, Italia, Spania, SUA, care vor încânta publicul cu cele mai diverse stiluri și genuri interpretative: muzică populară, clasică, jazz, canto academic etc.
Doar dorința din prima zi a Mărțișorului de anul trecut a rămas aceeași: Să fie pace! Să tacă armele, să cânte artiștii! Victoria binelui să fie!” – a menționat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, la inaugurarea Festivalului Mărțișor, în seara zilei de 1 martie curent, în cadrul concertului „PASTEL”, la Palatul Național.
Festivalul Mărțișor este eveniment de referință, fiind inclus și promovat pe platforma agendei de evenimente cultural- turistice „Pomul Vieții” 2023. În acest an, aceasta conține 40 de evenimente ce oferă experiențe atractive și de calitate și sunt de interes inclusiv pentru turiști, valorifică tradițiile milenare ale țării noastre în domeniul culturii vinului, patrimoniul etnografic, tradițiile locale dar și obiectivele turistice din Republica Moldova.
Vă îndemnăm să urmăriți campania pe pagina de facebook Moldova Travel si instagram moldova.travel si pe paginile oficiale ale Ministerului Culturii.