La data de 20 ianuarie 2023, Radu Musteața, Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, a participat la o masă de discuții organizată în raionul Drochia, la care au luat parte conducătorii autorităților administrației publice locale, directorii instituțiilor școlare și preșcolare, operatorii din domeniul agroalimentar, reprezentanții structurilor desconcentrate și Oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat și ai societății civile.
În cadrul discuțiilor au fost abordate o serie de realizări ale Guvernului Republicii Moldova ce vizează activitatea autorităților publice locale, deoarece consolidarea autonomiei locale reprezintă un obiectiv primordial al Programului de guvernare.
La fel au fost abordate un șir de subiecte aferente domeniului sanitar-veterinar, siguranței alimentare și fitosanitar, accentuându-se responsabilitatea autorităților publice centrale și locale, a fermierilor și operatorilor din sectorul agroalimentar în asigurarea, pe masa consumatorilor, a produselor alimentare sigure pentru consum uman și crearea premiselor pentru accederea produselor naționale pe noi piețe externe de desfacere.
S-a concluzionat că, prin comunicarea permanentă și constructivă, pot fi atinse cele mai bune rezultate.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va continua și în anul 2023 activitățile inițiate în anul 2022, pentru a spori accesul societății la servicii calitative, transparente și lipsite de birocrație.