După atacurile recente ale Federației Ruse, asupra sistemului electroenergetic al Ucrainei, a fost înregistrată o explozie a unei rachete la una din substațiile sistemului energetic din regiunea Lviv. Incidentul a contribuit la deversarea uleiului din transformatoarele și condensatoarele substații în unul din afluenții mici ai Nistrului.
Pe data de 24 decembrie curent, după explozia produsă, agentul economic care administrează această substație, de comun cu Serviciul de Stat pentru Situații de Urgenta din regiune, au încercat cu forțele proprii să înlăture contaminarea prin intermediul bornelor de colectare a uleiului de la suprafață. Serviciile de laborator din regiunea Lviv, Ivano-Frankivsk, Cernăuți, Moghilău au anunțat că situația se află sub controlul serviciilor de profil și se iau toate măsurile necesare pentru absorbția uleiului de pe suprafaţa apei până la intrarea în fluviul Nistru, pentru a evita răspândirea acestuia pe cursul său.
Cu regret, există probabilitatea ca o parte din acest ulei să pătrundă și în fluviul Nistru, însă, monitorizând viteza fluxului de apă, nivelul și debitul apei și luând în considerație că fluviul posedă capacitatea de autoepurare naturală, specialiștii laboratorului de referință de mediu constată că, această poluare va fi atenuată până la intrare în coada lacului de acumulare Nistrean. Iar datorită celor două lacuri de acumulare, va contribui semnificativ la reţinerea substanţelor poluante, împiedicând transportarea acestora pe cursul fluviului pe segmentul Republicii Moldova.
Menționăm că, laboratorul de referință de mediu al Agenției de Mediu conlucrează cu Direcția Bazinieră a Resurselor acvatice a râului Prut și Siret, a Agenției de Stat a Ucrainei privind resursele acvatice cu filialele la Cernăuți și Moghilău. Împreună monitorizează sectorul de Nistru pe teritoriul Ucrainei și despre care suntem informați sistematic.
Despre toate schimbările, modificările în compoziția chimică a calității apei în fluviul Nistru pe teritoriul Republicii Moldova, Agenția de Mediu va informa operativ organele cu funcție de control, de luare a deciziilor, societatea civilă și populația, privind gradul de poluare.