Pentru a promova datina străbună și valorile autentice de patrimoniu cultural, pentru a motiva pe băștinași să revină acasă, la 25 decembrie 2022, în ziua în care sărbătorim Crăciunul (pe stil nou), în orașul Rîșcani a avut loc un eveniment extraordinar – Festivalul raional al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă „Sfântă-i datina străbună”, care a fost organizat la inițiativa președintelui raionului, Vasile Secrieru, cu susținerea secției raionale Cultură Rîșcani și a autorităților publice locale din raion, având drept scop renaşterea şi conservarea tezaurului naţional şi transmiterea acestuia generaţiilor viitoare.
La această sărbătoare au participat funcționarii din cadrul Consiliului raional, reprezentanții satelor și comunelor, meşteri populari și colective artistice din raion.
“Suntem datori să promovăm tradiţiile şi obiceiurile neamului nostru moldovenesc. Să le transmitem generaţiilor următoare, căci anume prin tradiţiile noastre, portul nostru popular noi ne menţinem ca popor,” a menționat președintele raionului, Vasile Secrieru.
Președintele raionului, a acordat diplome de merit tuturor primarilor din raionul Rîșcani, în semn de recunoștință şi înaltă apreciere a activităţii prodigioase, contribuţie substanţială la dezvoltarea localităţilor.
“Sărbătoarea a continuat cu un program artistic unde au evoluat colectivele din raion iar surpriza zilei, care a venit din partea președintelui raionului, a fost evoluarea interpretei de muzică populară, Artistă a Poporului, Zinaida Julea.
Dansurile şi cântecele populare au răsunat ca şi în acele vremuri când tradiţiile şi obiceiurile se respectau cu sfinţenie. La festival au fost expuse obiecte ce reprezintă de fapt specificul regiunii. Meşterii populari şi-au etalat lucrările de artizanat.
De la eveniment nu a lipsit nici multașteptatul Moș Crăciun, care a împărțit cadouri tuturor copilașilor prezenți,” spune CR Rîșcani.
„Prezentăm tot ce este autentic şi tradiţional în ţara noastră. Este vorba de zestrea satului, de port popular, de obiceiuri şi tradiţii de iarnă” a declarat Emilia Garbuz, șefa Secției Cultură Rîșcani.