Un tânăr de 24 de ani, originar din Dondușeni, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de șantaj.
Acesta, prin intermediul unui cont fals de pe o rețea de socializare, dându-se drept femeie, a intrat în discuție cu un bărbat de 55 de ani. După o săptămână de discuție, suspectul l-a convins pe interlocutor să-i expedieze imagini intime cu el.
Ulterior, l-a amenințat că va face publice pozele dacă nu-i achită 300 de euro.
Atunci suspectul s-a întâlnit cu victima și a primit prima tranșă de 100 de euro.
La sfârșitul lunii noiembrie victima a sesizat polițiștii. Suspectul a fost reținut în flagrant în timp ce primea a doua tranșă.
Pentru fapta comisă el riscă închisoare de la 7 la 10 ani cu amendă de la 92 500 la 117 500 de lei.