Astăzi, 16 noiembrie, a fost semnat un nou Acord de colaborare între președintele raionului Strășeni, Viorel Jardan, și președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, informează PROVINCIAL.
„Acest Acord de colaborare presupune atragerea de noi proiecte investiționale, noi finanțări, promovarea valorilor comune, va oferi schimburi eficiente de experiență în domeniul dezvoltării locale și preluarea bunelor practici pentru o activitate eficientă a autorităților administrației publice pe multiple domenii de interes comun, astfel se face posibilă dezvoltarea mai multor domenii și paliere precum educație, cultură, economie, infrastructură și sănătate. Fiecare Acord de colaborare deschide noi oportunități, asigură relații și căi de dezvoltare,” spune CR Strășeni.