Contabila Primăriei satului Roșu, Cahul, o are în subordine pe fiica sa, dar fostul primar, care a semnat contractul de angajare, afirmă că nu este vorba despre conflict de interese, pentru că cele două contabile ar avea atribuții diferite. Ca în majoritatea cazurilor de acest fel, contabila spune că fiica sa a fost angajată pentru că în sat nu ar fi fost găsiți alți specialiști.
Acest lucru este infirmat, însă, de actualul primar al localității, Nicolae Savilencu, ales în turul doi al alegerilor locale, la 28 iunie. El a declarat pentru Moldova Curată că Veronica Usatenco a rămas în funcție. El mai afirmă că în mod normal, funcția de contabil adjunct nu ar trebui să fie deținută de fiică, dacă mama acesteia este contabil-șef, dar dacă cele două angajate vor da dovadă de profesionalism, el nu vede de ce ar trebui să renunțe la serviciile uneia dintre ele. ”Eu nu am venit în primărie cu coasa și nu am nicio obiecție față de ele”, a subliniat proaspătul primar al satului Roșu. Totuși, Nicolae Savilencu a adăugat că dacă instituțiile abilitate vor constata că este vorba despre o abatere de la legislație, le va oferi celor două contabile posibilitatea să aleagă care dintre ele să fie concediată.
Pe de altă parte, fostul primar, Grigore Furtună, care a angajat-o pe Veronica Usatenco, afirmă că în acest caz nu poate fi vorba despre un conflict de interese, pentru că cele două contabile gestionează bugete diferite. Daria Arabadji, în calitate de contabil-șef, are grijă de bugetul primăriei, iar fiica ei răspunde de contabilitatea instituțiilor din subordinea primăriei: grădinița, casa de cultură, biblioteca etc. ”Nu există nici un document pe care să îl semneze și contabilul șef și contabilul al doilea. Au domenii diferite și obligații diferite”, a precizat fostul primar.
Potrivit lui Grigore Furtună, Veronica Usatenco ar fi depus deja cerere de eliberare din funcție. El a lăsat să se înțeleagă faptul că, în acest caz, este vorba despre o răfuială politică din partea actualului primar. ”Gunoiul nu ar fi trebuit scos din casă, dar sunt niște persoane care tare s-au preocupat de această problemă. Să le iasă pe gât la toate persoanele care au scris despre asta la Integritate (CNI – n.n.)”, a adăugat fostul primar al satului Roșu.
Daria Arabadji a declarat pentru anul 2013 un salariu de 43 683 de lei și 12708 lei din pensie. Nu declară nici un imobil, teren sau automobil.
În privința acestui caz Comisia Națională de Integritate a inițiat un control și urmează să decidă dacă este sau nu o situație de conflict de interese.
Conform Legii privind statului funcționarului public, articolul 26 (1), funcţionarul public nu poate exercita o funcţie publică în subordinea nemijlocită a unei rude directe (părinte, frate, soră, fiu, fiică) sau a unei rude prin afinitate (soţ/soţie, părinte, frate şi soră a soţului/soţiei) în cadrul aceleiaşi autorităţi publice. Punctul (2) al articolului 26 arată că aceeaşi prohibiţie se aplică şi în situaţia în care conducătorul superior nemijlocit al funcţionarului public are calitatea de persoană ce exercită funcţie de demnitate publică. Persoanele care se află în situaţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) vor întreprinde acţiuni în vederea încetării raporturilor ierarhice nemijlocite în termen de 2 luni. În cazul în care condiţiile alineatul (3) nu se respectă, funcţionarul public se transferă într-o funcţie care ar exclude o astfel de subordonare, iar dacă transferul nu este posibil, acesta este eliberat din funcţia publică deţinută.
Totodată, conform Legii cu privire la conflictele de interese, nedeclararea conflictului de interese în condiţiile art. 9 constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit legislaţiei aplicabile persoanelor respective.
Potrivit expertului Ianina Spinei de la Transparency International Moldova, chiar și în cazul în care conflictul de interese este soluționat, acesta trebuie sancționat pentru nedeclarare. Ianina Spinei a amintit în context două cazuri în care Comisia Națională de Integritate a clasat dosarele privind conflictele de interese ca urmare a soluționării lor.
Este vorba despre doi angajați ai Agenției ”Moldsilva” care și-au angajat soțiile: Boris Curoş, care conduce Întreprinderea de Stat Rezervaţia Naturală „Plaiul Fagului”, și Alexandru Bujor, directorul Întreprinderii de stat pentru silvicultură „Soroca”, despre careMoldova Curată a scris anterior.
Un alt caz de conflict de interese nesancționat este cel al directoarei ADR Sud, Maria Culeșov, care și-a angajat soțul și ginerele.
Alt exemplu în acest sens este cel al şefei Direcţiei Finanţe a Consiliului Raional Cahul, Tatiana Zagorschi, care și-a angajat fiica în structura pe care o conducea, iar a doua zi s-a transferat într-o altă direcție. Cazul a fost clasat de CNI pentru că, de asemenea, a fost soluționat.
Sursa: MoldovaCurată.