Peste 5000 de copii și adulți au acum acces la echipamente moderne de fitness în aer liber și zone de agrement, datorită renovării terenului de sport al școlii din Tîrnăuca, comunitate de pe malul stâng al Nistrului. Acest lucru a fost posibil datorită parteneriatului dintre PNUD, Guvernul Elveției și a unei campanii de crowdfunding desfășurate în premieră în regiune – care a mobilizat atât localnicii, cât și băștinașii care locuiesc în afara comunității.
Potrivit PNUD, zona sportivă recent renovată, inaugurată pe 28 octombrie 2022 în cadrul unei competiții sportive, are terenuri de baschet și volei cu tribune, un teren de nisip pentru sărituri în lungime și o zonă de agrement cu bănci.
„Terenul de sport este o nouă oportunitate pentru noi să ne antrenăm, să jucăm baschet și volei și să folosim echipamentul de fitness. Acum, devine mai posibil să ne realizăm anumite vise pe care le-am avut, pentru că în astfel de condiții, cu spații amenajate și dotări mai performante, putem obține rezultate mai bune la sport”, a spus Ilona Dragomir, elevă, 14 ani.
„Deși această inițiativă a avut un parcurs lung, astăzi asistăm la crearea unor condiții moderne pentru desfășurarea activităților sportive și de fitness pentru locuitorii din Tîrnăuca. Sportul este foarte important pentru fiecare dintre copiii noștri, iar școala are un istoric bogat de realizări în acest domeniu. Suntem foarte recunoscători pentru susținerea primită din partea donatorilor și a foștilor elevi care locuiesc în prezent în străinătate”, a susținut Valentina Caramanuța, directoarea școlii.
În cadrul proiectul PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, Guvernul Elveției a oferit 45.000 USD pentru renovarea terenului de sport. Suma de 2.400 USD colectată de la băștinași va fi folosită pentru a achiziționa echipament sportiv suplimentar și pentru a asigura iluminatul și supravegherea video a terenului de sport.
Tîrnăuca este una dintre cele două comunități-partenere care pilotează modelul de implicare a migranților în dezvoltarea locală de pe malul stâng al Nistrului, în urma unei implementări cu succes a acestei abordări în 116 comunități de pe malul drept al Nistrului, ca parte a proiectului „Migrație și dezvoltare locală”. Procesul de pilotare este susținut de OSC „Agenția pentru Dezvoltare Regională” din Tiraspol.
A doua comunitate implicată în procesul de pilotare este Speia. Acolo, grupul de inițiativă va amenaja un parc local pentru comunitate.
Grupurile de inițiativă din ambele comunități au desfășurat campanii de comunicare și crowdfunding care au reușit nu doar să suplimenteze fondurile obținute, dar și să depășească obiectivele setate cu peste 50%.