Ministerul Sănătății informează că numărul cazurilor de BDA înregistrat la grădiniţa de copii nr. 3 “Scazca” din or. Briceni a sporit până la 36 de pacienţi.
Dintre aceștia, 30 de bolnavi sunt internaţi IMSP “Spitalul Raional Briceni”, 6 pacienţi primesc tratament la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie. Starea bolnavilor este de gravitate medie și ușoară.
Specialiștii Centrului de Sănătate publică Briceni în comun cu serviciul de asistență medicală primară au organizat complexul de măsuri pentru depistarea precoce activă a cazurilor de boală, în urma cărora s-au identificat cazurile suplimentare de BDA, Totodată, specialiştii oferă suport metodologic, informând personalul grădiniţei, părinţii şi copiii despre acordarea asistenţei medicale şi măsurile de prevenţie a BDA.
Amintim că pe 9 iulie 2015 s-au înregistrat 27 de cazuri de BDA la grădiniţa de copii nr. 3 “Scazca” din or. Briceni, fapt în urma căruia activitatea grădiniţei a fost sistată pe perioada anchetei. Totodată, continuă activitățile de cercetare pentru depistarea sursei și factorilor de transmitere a bolii şi urmează să fie făcută publică odată cu rezultatele de laborator.
Diana Munteanu