Primăria Municipiului Chișinău informează că, în contextul aniversării a 145 ani de la fondarea Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, în perioada 19-21 octombrie 2022, în cadrul rețelei de biblioteci municipale, vor avea loc un șir de evenimente consacrate acestui eveniment.
Agenda evenimentelor propune să integreze viziuni moderne pentru biblioteci, punând accent pe interacțiunea dintre parteneri și comunitate, dar și pe continuarea colaborării cu bibliotecile și bibliotecarii din Republica Moldova și România.
De asemenea, exemplele de servicii și proiecte inovative, care vor fi împărtășite în cele 3 zile ale conferinței, de colegii din România, cu siguranță, pot deveni experiențe memorabile de implementare cu bibliotecile din Chișinău, contribuind astfel la multiplicarea practicilor profesionale.
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” este și a fost întotdeauna instituția care educă chișinăuienilor cultura lecturii, încurajează învățarea continuă, contribuind, astfel, la creșterea generațiilor inteligente.
E de menționat că, în cadrul Rețelei de Biblioteci Municipale „B.P. Hasdeu”, activează peste 300 de bibliotecari, care ştiu să ajute chişinăuienii sau vizitatorii capitalei să beneficieze de lecturi calitative, care să le marcheze şi să le susţină dezvoltarea capacităților personale.
Numită la început Biblioteca Publică a Orașului Chișinău (19 octombrie 1877), astăzi Biblioteca Municipală, a fost fondată de distinsul primar Carol Schmidt, în anul investirii sale. Ulterior, în 1903, Carol Schmidt i-a oferit cel mai bun local din istoria acestei biblioteci – încăperea „Pasaj” din clădirea Primăriei. Decizia de a deschide Biblioteca Publică a Orașului Chișinău, întreținută din fonduri locale, a fost un gest, care a demonstrat importanța acestei instituții în viața culturală a orașului.