Prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, din 16 septembrie 2022, doi co-participanți ai omorului de la Hiliuți, care s-a soldat cu decesul a doi tineri, au fost condamnați la închisoare, pe un termen de 25 ani, și respectiv 22 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie (art. 188 alin. (2) din Codul penal) și omor intenționat (art.145 alin.(2) din Codul penal).
Concretizăm că, pe tot parcursul examinării procesului, cei doi inculpați s-au aflat în arest preventiv, măsură care a fost menținută până la intrarea sentinței în vigoare.
La fel, la pronunțarea sentinței, instanța de judecată a dispus încasarea de la fiecare dintre cei doi inculpați indicați supra, în beneficiul celor trei succesori a tinerilor omorâți a prejudiciului moral cauzat a câte 100 mii lei în beneficiul fiecăruia.
Totodată, menționăm că, la pronunțarea sentinței, în privința altor trei persoane figurante pe caz, instanța de judecată a dispus achitarea acestora, pe episodul de omor intenționat, din motiv că fapta nu a fost comisă de inculpați. Sentința pe acest capăt, va fi contestată de către acuzatorii de stat.
Deși au fost achitați pe fapta de omor, cei trei inculpați au fost găsiți vinovați și condamnați pe fapta de tâlhărie. În acest sens, doi dintre ei au fost condamnați la închisoare pe un termen de 6 ani și 8 luni fiecare, iar cel de-al treilea inculpat a fost condamnat la 8 ani închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Precizăm că, în privința celor trei inculpați, instanța de judecată a schimbat măsura preventivă din arest la domiciliu cu arest preventiv, fiind luați sub strajă din sala de judecată.
Mai mult, la pronunțarea sentinței, instanța de judecată a dispus încasarea de la fiecare dintre cei trei inculpați a prejudiciului moral cauzat în beneficiul celor trei succesori a tinerilor omorâți, a câte 10 mii lei pentru fiecare.
Subsecvent, reamintim că, prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, din 25 martie 2022, unul dintre co-participanții omorului de la Hiliuți, care s-a soldat cu decesul celor doi tineri, a fost condamnat anterior la închisoare, pe un termen de 17 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor intenționat. Precizăm că, acest inculpat și-a recunoscut vina integral în săvârșirea infracțiunii incriminate, iar cauza penală în privința acestuia s-a examinat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În aceste condiții, conform normelor legale, inculpatul vizat a beneficiat de o reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare. Procuratura Generală a informat anterior despre pronunțarea sentinței în privința acestui inculpat. Pentru a vizualiza comunicatul Procuraturii Generale din 31 martie 2022, accesați următorul link:
http://procuratura.md/md/newslst/1211/1/8933/
Amintim că, cazul a avut loc în noiembrie 2021, atunci când inculpații, aflându-se împreună cu cele două victime la domiciliul unei persoane, dintr-un sat din raionul Fălești, în scopul dobândirii unor bunuri materiale de la cei doi tineri, i-au atacat pe aceștia din urmă, cărora cu o deosebită cruzime le-au aplicat multiple lovituri, în rezultatul cărora a survenit acestora. Pentru vizualizarea integrală a comunicatului Procuraturii Generale din 10 februarie 2022, accesați următorul link: http://procuratura.md/md/newslst/1211/1/8858/
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bălți, în termen de 15 zile. Precizăm că, sentința motivată urmează să fie pronunțată public la 21 octombrie 2022.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.