
La 15 septembrie curent, în cadrul ședinței Consiliului raional Rîșcani a fost aprobată cererea de demisie din propria inițiativă a doamnei vicepreședinte de raion, Daniela Ciumac, informează PROVINCIAL.
„Din numele Aparatului Președintelui îi mulțumim pentru activitate și conlucrare și dorim succes și realizări frumoase în viitor.
În perioada următoare voi iniția discuții cu fracțiunile din Consiliul raional pentru a înainta un candidat la funcția de vicepreședinte de raion în domeniul social, învățământ și cultură. Candidatul trebuie să întrunească cerințele unei persoane integre, cu experiență în domeniu și să corespundă criteriilor stipulate în Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică,” spune Vasile Secrieru, Președintele raionului Rîșcani.