Proiectul „Managementul deșeurilor solide pentru localitățile rurale”, finanţat de Uniunea Europeană, prin programul de cooperare transfrontalieră România – Ucraina – Republica Moldova a fost lansat în comuna Hrușova, raionul Criuleni. Costul proiectului este de 38 milioane lei.
Obiectivul de bază al proiectului este implementarea procesului de colectare a deșeurilor solide și dezvoltarea infrastructurii de depozitare și reciclare a acestora.
Primarul comunei Hrușova, Parascovia Cotovici, a menționat că acest proiect este unul de excepție în Republica Moldova și mult așteptat de locuitorii comunei.
“La fiecare 100 de metri vor fi instalate tomberoane din plastic, fiecare cu destinație specială: sticle, hârtie, plastic sau metal. Acestea vor fi colectate și duse la un depozit regional pentru deșeuri, amenajat conform condițiilor standardelor europene”, a spus primarul.
Președintele raionului Criuleni, Vitalie Rotaru, a menționat că acest proiect transfrontalier oferă condiții pentru o cooperare mai bună între comunitățile locale din raionul Criuleni, orașul Hârlău, România, și raionul Storojeneț, Ucraina, prin crearea acestui sistem european de colectare și reciclare a gunoiului.
La lansare a fost invitat președintele PLDM, Vlad Filat, care a accentuat că acest proiect este unul pilot, în baza căruia se va construi în întreaga țară, o asemenea infrastructură.
“Obiectivul nostru este ca satele și țara să fie curate, iar oamenii sănătoși. Vom implementa acest proiect, apoi îl vom multiplica în toată țara”, a spus Vlad Filat.
Proiectul „Managementul deșeurilor solide pentru localitățile rurale” este elaborat de către Consiliul raional Criuleni în parteneriat cu Consiliul raional Storojeneț din Cernăuți (Ucraina), primăria Hârlău (România), ONG „Glyboksky” (Ucraina) și ONG „Cutezătorul” din Republica Moldova.
Dina Roşca