Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, împreună cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, au întreprins la 6 iunie 2022, o vizită la SRL „Garma Group” din satul Fîrlădeni, raionul Hîncești. În cadrul acesteia, au fost prezentate realizările de țin de prelucrarea deșeurilor organice prin fermentarea anaeroba cu captarea biogazului și producerea energiei electrice regenerabile din biogas.
Potrivit administratorului, Valentin Ungureanu, compania activează în mai multe domenii ale economiei naționale, având următoarele ramuri principale de activitate: fabricarea produselor de morărit; fabricarea pastelor făinoase; fabricarea și comercializarea alcoolului etilic și producției alcoolice, creșterea și comercializarea bovinelor; creșterea furajelor pe terenurile agricole proprii; producerea biogazului și producerea energiei regenerabile.
La moment, complexul zootehnic al companiei are o capacitate de peste 5000 capete. Ferma de bovine este o sursă de materie primă pentru fabricarea deșeurilor cu captarea biogazului. De menționat că, atât fabrica de producere a bioetanolului, cât și cea de producere biogazului sunt printre primele de acest gen, cu un astfel de avantaj ecologic și economic din Republica Moldova. În afară de prelucrarea deșeurilor animaliere proprii, compania are capacitatea de a prelucra deșeurile animaliere (pui, porci, bovine) provenite de la abatoarele din aproximativ 15 raioane ale republicii. În acest sens, fabrica este dotată cu utilaj de ultimă generație important din Spania și Germania.
”Ceea ce am văzut noi astăzi aici, este un exemplu de implementare reușită a ceea ce se numește economie circulară. Este o abordare care diferă radical de modelul economic tradițional, bazat pe principiul „folosim-producem-consumăm-aruncăm”. Avantajul enorm este că se urmărește reducerea la minimum a deșeurilor. Măsuri precum prevenire a generării de deșeuri, proiectarea ecologică și reutilizarea ar putea ajuta întreprinderile să-și economisească banii, reducând, totodată, emisiile anuale totale de gaze cu efect de seră. Prin activitatea pe care o desfășoară, domnul Ungureanu poate servi drept etalon pentru alți agenți economici, demonstrând că mediu și agricultura se pot îmbina armonios” a declarat Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu.
Pe parcursul anilor compania a investit surse considerabile pentru implementarea tehnologiilor de producere a energiei regenerabile în baza utilizării deșeurilor agricole. Toate deșeurile care rămân de la producerea bioetanolului se folosesc la producerea biogazului, la fabrica care a fost construită în anul 2013. După fermentarea anaerobă a deșeurilor animaliere se mai obțin și 250-300 m3 îngrășăminte organică lichidă.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu a declarat că asemenea practici trebuie preluate de cât mai mulți agenți economici. Puterea comunității este importantă pentru o cultură circulară, prin crearea de programe în comunități prin care bunurile să fie utilizate la comun. Misiune statului este să încurajeze și să promoveze astfel de exemple. În aceste cazuri are de cîștigat cel puțin 4 domenii – agricultură, mediu, economie și nu în ultimul rând cel social.
Evenimentul a fost organizat în contextul Zilei Mondiale a Mediului care este marcată pe data de 5 iunie, în fiecare an, pentru a face un apel de conștientizare a importanței respectării mediului înconjurător, dar și de-a întreprinde măsurile necesare pentru a-l proteja. Anul acesta, genericul acțiunilor organizate de către Ministerul Mediului este „Doar o planetă avem” și pledează pentru crearea oportunităților spre o dezvoltare durabilă, prin conștientizarea utilizării resurselor naturale și reducere impactului asupra mediului prin acțiuni prietenoase cu mediul.