Anual, la data de 23 aprilie marcăm Ziua Bibliotecarului, una dintre cele mai nobile profesii. Astfel, Secția Cultură Ialoveni în colaborare cu Organizația sindicatelor în domeniul culturii din raionul Ialoveni a organizat un program de activități culturale dedicate sărbătorii profesionale a bibliotecarului.
De asemenea, alături de personalul de specialitate din cadrul bibliotecilor publice din raionul Ialoveni la eveniment au fost prezente Galina Tonu, vicepreședintele raionului Ialoveni, Rodica Agrici, primarul comunei Mileștii Mici, Elena Moșneguțu, primarul satului Hansca și Diana Josu-Braniște, șefa Secției Cultură Ialoveni, dar și președintele Organizației sindicatelor în domeniul culturii, Nina Popescu.
Cu acest frumos prilej, bibliotecarilor le-au fost acordate Diplome de Gratitudine pentru performanțele atinse și devotament.
“Adresăm sincere mulțumiri directorului Întreprinderii de Stat Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici”, domnului Viorel Garaz pentru facilitatea de a vizita galeriile subterane și colecțiile de vinuri precum și familiei Guzun- Casa Rurală „Doina și Ion”, familiei Gavrilan – Casa Rurală „BECIUL VECHI” pentru ospitalitatea de care au dat dovadă și doamnei Elena Castraveț pentru generozitatea și căldura cu care am fost primiți la pensiune.
LA MULȚI ANI, dragi bibliotecari, cei care promovați lectura, dedicați cărților și cititorilor. Să aveți parte de sănătate, iar așteptările personale și profesionale să se valorifice mereu”, spun autoritățile.
Cristina Pendea