200 de femei și bărbați în vârstă din 10 localități ale Republicii Moldova vor primi telefoane mobile conectate la internet și vor învăța să le folosească împreună cu tinerii voluntari. Asta după ce Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) a extins astăzi Programul ”Abilitățile digitale conectează generații”, care are drept scop dezvoltarea dialogului intergenerațional și promovarea îmbătrânirii active. Programul este suținut de parteneri naționali și internaționali, societatea civilă și sectorul privat – Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Ambasada Cehiei la Chișinău, Fundația Moldcell, compania Bayer și Help Age International.
Evenimentul de lansare a avut loc în comuna Piatra, r-l Orhei, în prezența partenerilor, autorităților locale, vîrstnicilor și tinerilor participanți în program. În cadrul evenimentului, primii 20 de vârstnici din localitate au primit telefoanele mobile conectate la Internet.
UNFPA a lansat proiectul ”Abilitățile digitale conectează generații” în anul 2020, drept răspuns la pandemia de COVID-19. Timp de doi ani, această inițiativă a luat amploare devenind foarte populară în rândul persoanelor în vârstă.
”În 2021, fiica mai mare m-a făcut străbunică. Strănepotul meu locuiește în România, l-am văzut prima dată prin telefon. Nu l-am văzut nici până acum în realitate, dar telefonul mă ajută să-l urmăresc cum crește, parcă e lângă mine”, spune Olga Carabet din s. Cazangic, r-l Leova, care locuiește de 12 ani singură și esta una din participantele acestui program.
Scopul inițiativei este promovarea îmbătrânirii active și a dialogului dintre generații: în prima fază, 200 de vârstnici au fost ajutați să depășească izolarea socială prin intermediul însușirii tehnologiilor performante, cu suportul a 50 de tineri voluntari. Un an mai târziu, în anul 2021, proiectul a fost extins din nou – alți 100 de femei și bărbați cu vârsta de peste 60 de ani și 25 de voluntari s-au alăturat inițiativei.
Până la această etapă, în program sunt implicate 500 de persoane cu vârsta de peste 60 de ani din 25 de localități din 8 raioane ale țării.
Pe lângă mentoratul oferit în utilizarea telefonului, vârstnicii sunt instruiți cum să utilizeze serviciile online ale Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), astfel ca să poată depune o cerere de realocare a pensiei online sau să se programeze online la ghișeele Caselor Teritoriale de Asigurări Sociale. De asemenea, persoanele în vârstă învață cum să folosească serviciile electronice ale Agenției de Guvernare Electronică, participă la ședințe de grup cu psihologi și medici etc.
Fundația Moldcell, împreună cu tinerii, susține incluziunea vârstnicilor în lumea digitală, prin facilitarea accesului la rețele de comunicare și cele sociale cum ar fi Viber, WhatsApp, Instagram, Facebook sau Messenger. În proiect sunt antrenați peste 125 de voluntari tineri care instruiesc vârstnicii cu privire la utilizarea telefonul mobil și le oferă suport constant atunci când au nevoie. Iurie Fucedji are 21 de ani și este un voluntar activ implicat în program. “Sunt mândru să fac voluntariat în acest program. Alături de alți tineri, îi ajutăm pe vârstnici să depășească izolarea socială și lipsa de comunicare”.
Indicele Îmbătrânirii Active lansat de UNFPA și Ministerul Muncii și Protecției Sociale în 2021 arată că doar o treime din persoanele vârstnice din R. Moldova își folosesc pe deplin potențialul pentru o îmbătrânire activă. Pentru a spori impactul acestui program, în cea de-a treia fază a proiectului s-a alăturat și compania Bayer, care va fi implicată în cele 25 de localități pentru a desfășura activități de îmbătrânire sănătoasă – de la exerciții fizice la cele ce țin de modul sănătos de viață pe tot parcursul vieții. De asemenea, începând cu anul 2022, UNFPA Moldova a extins parteneriatul și cu Republica Cehă.
Conform datelor Studiului Generații si Gen, realizat de UNFPA și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, decalajul digital dintre vârstnici și tineri în Republica Moldova este enorm – doar 34% din populația cu vârsta cuprinsă între 60 și 79 ani au utilizat Internetul, în comparație cu 82% din cei cu vârsta de 15-59 ani.
Notă: Proiectul ”Abilitățile digitale conectează generații” are drept scop promovarea îmbătrânirii active și incluziunea socială și digitală a persoanelor vârstnice cu ajutorul tinerilor. Proiectul este finanțat de #UNFPA Moldova, Fundația Moldcell și Swiss Cooperation in Moldova, Republica Cehă și desfășurat de HelpAge International Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova în 25 localități rurale.