Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a efectuat o vizită de lucru în raionul Căuşeni, pentru a avea un dialog cu producătorii agricoli. Subiectele abordate au făcut referință la situația din sector, la revendicările fermierilor și la măsurile de sprijin din partea statului pentru afacerile agricole, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat de presă.
Anatolie Fala, Secretarul General al MAIA, a informat comunitatea agricolă despre activitățile curente ale echipei MAIA în vederea redresării situației din agricultură și a realizat o trecere în revistă a modificărilor incluse în Regulamentul privind modul de repartizare a mijloacelor din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural.
”Atenția MAIA este orientată spre adaptarea politicii de subvenționare la necesitățile producătorilor agricoli. Astfel, una din modificările Regulamentului de subvenționare constă în compensarea în valoare de 40% a costului echipamentelor şi utilajelor instalate la întreprinderile agricole, amplasate în localităţile rurale, pentru depozitarea și păstrarea cerealelor, oleaginoaselor, culturilor aromatice, medicinale și eterooleaginoase, inclusiv floarea-soarelui şi a soia, dar nu mai mult de 1,5 mil. lei per beneficiar. Totodată, pentru prelucrarea primară/finită, uscarea, condiţionarea şi ambalarea culturilor nominalizate, se acordă 50% din valoarea echipamentelor şi utilajelor, dar nu mai mult de 2 mil lei per beneficiar. La fel, au fost introduse modificări în privința susținerii sectorului zootehnic la procurarea animalelor și utilajului pentru infrastructură și procesare. În acest sens, pentru fermele zootehnice de bovine, ovine şi caprine, porcine, păsări, iepuri, pești şi animale de blană, destinate creșterii şi întreținerii animalelor, fermierii vor putea beneficia de compensații în valoare de 50% din costul utilajului tehnologic, materialelor de construcție, conform devizelor de cheltuieli, inclusiv conform proiectului tehnic elaborat de companii licenţiate în acest domeniu, dar nu mai mult de 7 mil. lei per beneficiar pentru fermele zootehnice de bovine pentru producția de lapte și 5,0 mil. lei per beneficiar pentru fermele zootehnice de ovine și caprine, porcine, păsări, iepuri, pești și animale de blană”, a subliniat oficialul.
La ședință, fermierii au solicitat compensarea accizelor la motorină şi stabilirea prețului angro la un nivel similar cu cel de pe panourile stațiilor peco.
Conducerea MAIA a dat asigurări că, în comun cu autoritățile responsabile vor fi identificate, în termeni optimi, soluții viabile pentru a răspunde provocărilor actuale.
Vizita conducerii MAIA a continuat la depozitele frigorifice pentru fructe ale companiilor SRL „Bogatmos” s. Taraclia şi SRL „Largul Holdelor”.