Decizia de a aloca suma de 200 mii lei din fondul de rezervă a fost luată de către Consiliul Raional Cahul ultima şedinţă din acest mandat.
Acestea au fost unicele surse financiare alocate de către autorităţile publice pentru a lichida consecinţele alunecărilor de teren din 9-12 aprilie 2015, iar potrivit experţilor, aceste surse vor stopa doar eroziunea şi nu vor elimina complet problema.
Situaţia locuitorilor din regiune în vizorul Comisiei Situaţii Excepţionale a raionului Cahul
Subiectul alunecărilor de teren care au pus în pericol două case de pe strada Haiducilor (2A şi 2B) din oraşul Cahul a fost discutat şi în cadrul şedinţei Comisiei Situaţii Excepţionale a raionului Cahul, la data de 16 aprilie 2015.
În cadrul şedinţei, Comisia a hotărât antrenarea forţelor şi mijloacelor din subordine la executarea lucrărilor de lichidare a consecinţelor alunecărilor de teren. Toate acţiunile ar urma să fie întreprinse pe bază de contract încheiat cu Primăria oraşului şi Consiliul Raional Cahul, instituţiile fiind obligate să acopere cheltuielile pentru executarea lucrărilor efectuate conform devizului ce urma a fi elaborat.
Totodată, deciziile Comisiei Situaţii Excepţionale sunt obligatorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale de nivel I şi II, agenţi economici indiferent de forma organizatorico-juridică şi tipul de proprietate din teritoriul raionului Cahul.
Potrivit dnl. Sergiu Drangoi Şef Direcţie Construcţii, Gospodărie Comunală, Drumuri a Consiliului Raional, devizul elaborat viza doar stoparea proceselor geologice şi securizarea pe termen scurt a zonei. În total, suma devizului ajungea la 200 mii lei.
„De la Primăria Cahul am primit o scrisoare prin care ne informează despre faptul că nu dispun de mijloace financiare şi a solicitat ca Consiliul raional să identifice surse proprii pentru a rezolva problema”.
Cine şi de ce este responsabil?
Într-o scrisoare remisă Primăriei Cahul, imediat după şedinţa Consiliului Raional, Avram Micinschi, Preşedintele raionului, informează autoritatea de nivel I: „Autorităţile publice locale de nivel I se bucură, în condiţiile legii, de autonomie financiară şi dispun în mod efectiv de resurse financiare proprii, pe care le utilizează liber la realizarea competenţelor lor, inclusiv ce ţine de prevenirea şi lichidarea calamităţilor naturale”.
Totodată, Preşedintele raionului menţionează în scrisoare că primăria or. Cahul dispunând de mijloace financiare în fondul de rezervă (600 mii lei), a ignorat complet dispoziţiile Comisiei Situaţii Excepţionale, fapt care confirmă neglijenţa faţă de locuitorii oraşului Cahul.
„Reieşind din situaţia creată, întri redresarea situaţiei critice a locatarilor de pe strada haiducilor din or. Cahul, Consiliul Raional Cahul a alocat din fondul de rezervă raional 200 mii lei pentru stoparea alunecărilor de teren. În aceste circumstanţe, Consiliul Raional Cahul recomandă autorităţilor deliberative şi executive din oraşul Cahul şă contribuie cu resurse financiare proprii întru prevenirea şi lichidarea proceselor geologice periculoase de pe strada Haiducilor” de menţionează în scrisoarea lui preşedintelui Raionului Cahul.
La moment, pe acel segment au fost efectuate lucrări în valoare de 130 mii lei, şi anume transportarea de grunt (lut) şi urmează a fi întreprinse măsuri pentru a securiza locuinţele persoanelor ce locuiesc în nemijlocita apropiere de această zonă.
Precizăm că acesta nu este singurul caz de alunecări de teren din raionul Cahul în acest an la care intervine Consiliul Raional Cahul.
O asemenea problemă este creată în satul Adruşul de Sus, unde sunt puse în pericol de a fi distruse 2 case de locuit. Pentru aceste familii, Consiliul raional Cahul a alocat câte 100 de mii de lei din bugetul raional.