În perioada 09 ianuarie – 12 februarie 2022, s-a desfășurat Turneul de fotbal pe teren redus ,,Cupa Primarului municipiului Cahul”, Ediția a IX-a, organizat de Asociația Raională de Fotbal Cahul în parteneriat cu Primăria municipiului Cahul, cu scopul promovării fotbalului în municipiul Cahul, precum și promovarea modului sănătos de viață, informează PROVINCIAL.
În cadrul turneului, au participat 14 echipe din raioanele Cahul, Cantemir și Vulcănești.
În final, echipa FC ,,Haiduc” din s. Baurci Moldoveni a devenit deținătoarea ,,Cupei Primarului municipiului Cahul”. Dl Primar, Nicolae Dandiș a înmânat medalii, trofee, diplome și premii financiare echipelor învingătoare.
Echipele clasate pe Locul II – FC ,, Burlacu”, Locul III – FC,,Olimp” și Locul IV – DSE Cahul, dar și jucătorii cu titlul de ,,Cel mai bun portar, apărător, mijlocaș, atacant ” și ,,Cel mai bun jucător al turneului”, au fost premiați.
“Primăria municipiului Cahul aduce sincere mulțumiri președintelui Asociației Raionale de Fotbal Cahul, dl Poroșenco Vasile, dar și administrației stadionului raional “Atlant”, pentru implicarea în desfășurarea celei de a IX-a Ediții a turneului de fotbal „Cupa Primarului municipiului Cahul”,” – comunică autoritățile.