Miercuri, 19 ianuarie 2022, Dl Radu Musteața, a participat la ceremonia de înmânare a certificatelor internaționale GLOBALG.A.P. și GRASP, eveniment organizat de Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM), informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat de presă.
În cadrul evenimentului, Directorul General, Dl Radu Musteața a declarat că implementarea standardelor GLOBALG.A.P. sporește competitivitatea producătorilor din Republica Moldova pe piețele noi și îmbunătățește managementul gospodăriei agricole, mulțumind totodată, donatorilor pentru suportul acordat sectorului agroalimanentar din Republica Moldova.
Benjamin Toric, șeful proiectului USAID APM, a menționat că Republica Moldova este lider regional în implementarea standardelor GLOBALG.A.P., iar datorită acestui standard, care confirmă siguranța fructelor, s-a înregistrat un trend pozitiv de creștere a exporturilor de fructe sâmburoase și struguri de masă pe piața europeană. Este important să fie menținut acest trend, iar producătorii agricoli să continue să se alinieze la aceste standarde.
În ultimii cinci ani numărul producătorilor agricoli certificați a ajuns la circa 100 GLOBALG.A.P și 40 – GRASP, inclusiv din regiunea Transnistreană și UTA Găgăuzia.
Este de menționat că, cerințele standardelor GLOBAG.A.P. se referă la procesul de producție, de la selectarea terenului agricol și până la livrarea pe piață a fructelor și legumelor și abordare responsabilă față de sănătatea și securitatea lucrătorilor etc., asigurând cumpărătorul că fructele și legumele sunt sigure pentru consum. Respectarea standardelor GLOBAG.A.P. constituie o cerință obligatorie pentru fermierii orientați spre export în țările membre ale UE.
Cristina Tomac