Primăria Cahul sesizează Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat privind legalitatea deciziei de transmitere a unei autospeciale către Gospodăria Comunală.
Potrivit unei postări pe pagina de facebook a instituției, Primarul interimar al orașului Cahul, Olga Surjicova, a semnat o sesizare către OT al Cancelariei de Stat prin care solicită verificarea legalității Deciziei Consiliului Orășenesc Cahul nr. 5/4 (42/4) – XXIV din 14 mai 2015 cu privire la utilizarea autocompactorului de gunoi achiziționat în cadrul implementării proiectului „Creșterea capacității de management al deşeurilor pentru un mediul mai curat în oraşele Vaslui şi Cahul” în procesul de evacuare a deșeurilor din or. Cahul”
În sesizare, Doamna Surjicova motivează de ce consideră ilegală decizia dată „…conform cererii de finanțare și anume nota conceptuală punctul 1.3 „Descrierea acțiunii” prevede, că utilajele vor fi transmise gratuit în calitate de bunuri publice către prestatorii de servicii din cele două orașe (Vaslui și Cahul), însă bunurile rămân proprietatea beneficiarului, adică a Primăriei, în acest sens respectând criteriile de eligibilitate”.
Sesizarea datează cu ziua de astăzi, 21 mai 2015.
Precizăm că Iurie Arnaut, Directorul ÎM Gospodăria Comunal – Locativă Cahul a învinuit Primăria Orașului că nu execută deciziile Consiliului Orășenesc Cahul.
Acesta a expediat și o sesizare Procuraturii raionului Cahul prin care solicită deschiderea unui dosar penal pe cazul dat și să tragă la răspundere penală pe cei vinovați.
Sursa: ziuadeazi.md