Un bărbat în vârstă de 40 de ani, locuitor a or.Bender, a fost reținut de ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de poliție Râșcani, împreună cu angajații Secției combatere infracțiuni în locuri publice și transport urban din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unei pungășii. Acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni analogice.
Polițiștii au fost sesizați la data de 22 noiembrie despre acest caz, de către o femeie. În cadrul cercetărilor s-a stabilit că, suspectul în timp ce se deplasa cu microbuzul 191 de pe str. Uzinelor spre Piața Centrală, a sustras din buzunarul unei femei portmoneul în care se aflau mijloace bănești în sumă de 3 267 lei și un cercel confecționat din aur.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 5 000 lei
În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală efectuate de polițiști, suspectul în comiterea infracțiunii a fost identificat, localizat și reținut. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, declarând că a profitat de neatenția victimei și i-a sustras din buzunarul hainei pormoneul.
Bărbatul este cercetat penal pentru ,, Pungășie ”, faptă care conform legislației penale în vigoare, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 42 500 de lei , muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.