La 23 noiembrie curent, Secția de diagnostic de laborator din cadrul Centrului de Sănătate Publică Soroca a inițiat în premieră procesul de testare PCR pentru diagnosticarea SARS-CoV-2 pentru raionul Soroca și raioanele adiacente. Extinderea capacităților de diagnostic la nivel raional prin tehnici de biologie moleculară pentru determinarea virusului SARS-CoV-2 s-a realizat cu suportul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, care a efectuat lucrările de reparație și amenajare a spațiului și cel al partenerilor de dezvoltare – Organizația Mondială a Sănătății, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Uniunea Europeană și Banca Mondială, care au echipat laboratorul cu cele necesare, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat.
Noul compartiment al Laboratorului a fost dotat cu echipament performant de laborator, frigidere, distilatoare și autoclave care vor asigura evidența și stocarea bunurilor – a reactivelor PCR și consumabilelor, în condiții sigure de laborator, inclusiv gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea de laborator pentru respectarea cerințelor de biosecuritate, atât în cadrul laboratorului, cât și în mediul ambiant.
De asemenea, specialiștii de laborator din Soroca au fost instruiți de experții OMS în testarea PCR și rapidă antigen. Astfel, prin crearea și extinderea capacităților de diagnostic de laborator în regiunea de nord a țării va fi posibilă diagnosticarea de calitate, sigură și eficientă la SARS-CoV-2 pentru pacienții din Soroca, Florești și Drochia.
La evenimentul de inaugurare, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Jelamschi, a mulțumit partenerilor internaționali pentru suportul acordat, reiterând importanța extinderii capacităților de diagnostic de laborator, mai ales în perioada pandemică.
„Cu suportul partenerilor, în special al OMS și USAID, s-a reușit îmbunătățirea și extinderea capacității de testare la COVID-19, fapt ce va crește accesibilitatea populației la servicii de diagnostic cu utilizarea tehnicilor de biologie moleculară, nu doar pentru COVID-19, dar și pentru supravegherea altor boli transmisibile. Astfel, Laboratorul de la Soroca se aliniază celorlalte laboratoare regionale ale ANSP, asigurând nordul țării cu servicii de laborator în diagnosticul infecției COVID-19, împreună cu Laboratorul din cadrul Centrului de Sănătate Publică Bălți”.
„De asemenea, îmi exprim gratitudinea și recunoștința pentru suportul acordat în instruirea personalului laboratoarelor centrelor de sănătate publică teritoriale, utilizând toată expertiza regională și mondială a OMS”, a declarat Nicolae Jelamschi.
Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, a mulțumit la rândul lui partenerilor de dezvoltare și donatorilor, apreciind dedicația tuturor lucrătorilor medicali în lupta cu pandemia, subliniind necesitatea vaccinării și respectării în continuare a vigilenței în sănătate publică.
„Ne bucurăm pentru faptul că datorită eforturilor comune, am reușit să extindem capacitatea de testare la COVID-19 și la Soroca, să contribuim la dotarea laboratorului cu echipamente performante și să instruim specialiștii de laborator, împărtășind cu aceștia informațiile de ultimă oră la nivel mondial”, a specificat Stela Gheorghiță, coordonator programe de urgențe în sănătate publică de la Biroul OMS din Republica Moldova.
Inițial, testarea la COVID-19 s-a realizat doar în Laboratorul de Referință a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, după care testarea prin metoda PCR a fost extinsă în laboratoarele centrelor de sănătate publică din Bălți și Cahul.
De la începutul pandemiei COVID-19, Organizația Mondială a Sănătății a acordat suport tehnic în elaborarea Strategiei de dezvoltare a serviciului de laborator, a livrat teste si consumabile, a evaluat capacitățile existente ale laboratoarelor din țară și a estimat necesitățile în baza prognozelor, elaborând și ajustând procedurile de investigare de laborator si organizare a programelor de control al calității în laborator.
De asemenea, OMS a instruit 35 de specialiști de laborator în detectarea noilor variante SARS-CoV-2, 20 de tehnicieni de laborator în metodologia investigărilor de laborator, 20 de specialiști de laborator în testarea rapidă la antigen SARS-CoV-2, iar 14 specialiști de laborator din cadrul a 4 laboratoare regionale – în utilizarea tehnicilor de biologie moleculară (RT-PCR) la COVID-19.
Datorită suportului OMS și USAID la procurarea consumabilelor și reagenților, frigiderelor, distilatoarelor și autoclavelor pentru cele 10 laboratoare din rețeaua națională și laboratorul de referință din cadrul ANSP, în perioada 2020-2021 a fost acordat un ajutor de peste 600.000 USD.
Cristina Pendea