Miercuri, 20 octombrie 2021, în orașele Fălești și Drochia au fost inaugurate proiectele finanțate de Uniunea Europeană (UE) privind îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă (AA). Scopul acestor proiecte implementate de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord în cooperare cu Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, cu suportul UE, este asigurarea locuitorilor orașelor Fălești și Drochia cu servicii calitative de alimentare cu apă, informează PROVINCIAL cu referire la ADR Nord.
La eveniment au participat secretarul de stat din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) al Republicii Moldova, șeful Delegației UE în Republica Moldova, reprezentanți ai Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, conducerea ADR Nord, reprezentanți ai Agenției de Cooperarea Internațională a Germaniei (GIZ), autorități publice locale, reprezentanți ai companiilor de construcții, locuitori ai orașelor Fălești și Drochia, precum și reprezentanți ai societății civile.
Ana Mardare, secretar de stat, MIDR: „Grație suportului UE, a Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), locuitorii orașelor Fălești și Drochia vor beneficia de servicii mai calitative de alimentare cu apă potabilă. Aprovizionarea cu apă potabilă sigură este una dintre prioritățile statului. Proiectele de la Fălești și Drochia au o deosebită importanță pentru noi toți și ne ajută în atingerea unui obiectiv comun – cel de a asigura în egală măsură al cetățenilor la servicii publice de calitate. Mulțumim partenerilor externi, al căror sprijin ne este indispensabil în a asigura servicii publice de calitate cetățenilor și a îmbunătăți infrastructura publică.”
E.S. Jānis Mažeiks, șeful Delegației UE în R. Moldova: „UE continuă să sprijine cetățenii Republicii Moldova prin proiecte concrete. Este și cazul proiectelor din orașele Fălești și Drochia, al căror scop este să îmbunătățească accesul populației la apă potabilă sigură. Apa este esențială pentru o dezvoltare durabilă. Pentru UE, astfel de proiecte sunt un bun exemplu a felului în care putem să îmbunătățim calitatea vieții cetățenilor din Republica Moldova. UE contribuie la modernizarea infrastructurii pentru furnizarea serviciilor de aprovizionare cu apă prin intermediul Programului privind eficiența energetică, aprovizionarea cu apă și canalizare, împreună cu partenerii noștri de la GIZ. Cu asistența UE, un număr mare de instituții publice din mai multe localități din Republica Moldova vor oferi servicii mai bune cetățenilor, acest Program acordând sprijin pentru 18 dintre acestea.”
Ullrich Kinne, șeful adjunct al misiunii R.F. Germania în R. Moldova: „Aceste proiecte au fost rezultatul unei planificări regionale de mai mulți ani și a unui proces de prioritizare participativă, care a fost sprijinită de UE și Germania, și au fost implementate de ADR Nord împreună cu GIZ Moldova, cărora le mulțumesc pentru această cooperare reușită. Cooperarea cu succes dintre UE, Germania și Republica Moldova în cadrul proiectelor de aprovizionare cu apă și canalizare deschide noi perspective și posibilități de dezvoltare. Le dorim cetățenilor și autorităților să le folosească cât mai bine.”
Maria Prisacari, director ADR Nord: „Suntem onorați să inaugurăm oficial proiectele de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașele Fălești și Drochia, dând astfel startul celei de-a VII-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Grație suportului financiar generos pe care ni l-a oferit UE, locuitorii celor două orașe vor beneficia de apă potabilă sigură. În afară de aceste două proiecte de la Fălești și Drochia, UE finanțează încă trei proiecte în Regiunea de Dezvoltare Nord. E vorba de proiectul de îmbunătățire a serviciilor de apă în orașul Edineț, precum și proiectele de sporire a eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți și a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni, raionul Sângerei. Valoarea totală a acestor cinci proiecte finanțate de UE constituie circa 200 milioane lei. Mulțumim partenerilor europeni pentru suportul pe care ni-l oferă la implementarea obiectivelor propuse. Mulțumim autorităților locale pentru implicare și contribuție financiară în procesul de implementare a proiectelor de dezvoltare regională.”
Fălești, lucrări de construcție-montaj executate:
- 18,4 km rețele de alimentare cu apă reabilitate și extinse;
- 2,6 km de aducție construită;
- 2,4 km de rețele de alimentare cu apă extinse.
Drochia, lucrări de construcții executate:
- 19,5 km de rețea de alimentare cu apă reabilitate;
- 5 sonde arteziene reabilitate;
- 1.200 conexiuni a consumatorilor.
La Stația de pompare a apei SP-2:
- construcția stației de pompare a apei;
- construcția stației de tratare a apei potabile;
- reabilitarea a 2 rezervoare de apă V=1000 m3;
- construcția unui nou rezervor de apă V=150 m3;
- construcția depozitului pentru păstrarea reactivelor.
La Stația de pompare a apei SP-3:
- reabilitarea a 3 rezervoare de apă (1xV=1.000 m3, 2xV=300 m3);
- construcția unui nou rezervor de apă V=1.000 m3;
- reparația clădirii SP-3 și instalarea pompelor;
- instalarea panoului de automatizare și transmiterea datelor la SCAT.
Valoarea totală a proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești” este de 35,87 mln lei, dintre care 32,56 mln lei – acordați de UE, și 3,30 mln lei – contribuție locală. Aproximativ 16.450 de locuitori ai orașului Fălești vor beneficia de servicii de aprovizionare cu apă potabilă.
Valoarea totală a proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia” constituie 91,73 mln lei, dintre care 85,25 mln lei – acordați de UE, și 6,47 mln lei – contribuție locală. 20.295 de locuitori ai orașului Drochia vor beneficia de servicii de aprovizionare cu apă potabilă.
Evenimentele de inaugurare a proiectelor de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașele Fălești și Drochia fac parte din seria de evenimente organizate de ADR Nord în contextul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a VII-a.
Măsurile investiționale „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apa în orașul Fălești” și „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apa în orașul Drochia” sunt finanțate de Uniunea Europeană și implementate de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.
Cristina Pendea