La 9 mai, în orașul Cahul a fost organizată instruirea regională “Practici de comunicare politică bazate pe valorile europene”, în parteneriat cu KAS.
Peste 30 de doamne liberal-democrate din raioanele Leova, Cimișlia, Cantemir și Cahul au discutat despre tehnicile moderne de comunicare, despre structura mesajului politic și despre formularea mesajelor la nivel național-local.
Prezentă la eveniment, Liliana Palihovici, vicepreședinta PLDM, și președinta Organizației de Femei a declarat că este ferm convinsă că aceste instruiri vor contribui la dezvoltarea și consolidarea echipelor locale și regionale ale PLDM.
“Instruirile pe care le organizăm în regiuni sunt extrem de necesare pentru dezvoltarea și consolidarea echipelor locale, pentru transmiterea mesajului european la nivel local și dezvoltarea unor relații politice corecte și bazate pe înțelegerea realităților din țara noastră dintre reprezentanții partidelor politice și cetățeni”, a spus Liliana Palihovici.
Trainerii, Ilie Dercaci și Mihai Cernencu, au menționat importanța comunicării pentru un politician și au prezentat tehnicile moderne de comunicare on-line.
La instruire a participat Aliona Goța, deputat PLDM.
Elena Ivanov