Misiunea de Observare a Alegerilor Promo-LEX a făcut public cel de-al cincilea raport de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, transmite PROVINCIAL.
Potrivit Raportului, Promo-LEX constată cu îngrijorare că Guvernul nu a asigurat finanțarea deplină a organizării și desfășurării alegerilor.
Comisia Electorale Centrale (CEC) a adoptat 77 de hotărâri privind organizarea și desfășurarea scrutinului parlamentar. Cu toate acestea, CEC nu a aprobat pentru acest scrutin o hotărâre ce ar reglementa transportul organizat al alegătorilor la secțiile de votare în ziua alegerilor.
Promo-LEX constată o majorare a numărului de observatori acreditați de către CEC, numărul total al acestora fiind de 2 442 observatori (+249).
Promo-LEX a atestat că observatorii nu au avut acces deplin la listele electorale.
Promo-LEX constată că la cel puțin jumătate din birouri electorale de peste hotare sunt completate, contrar prevederilor legale, cu un număr par de membri.
Pe ultima sută de metri, activismul concurenților electorali a crescut continuu, numărul activităților majorându-se cu circa 25% față de perioada precedentă de monitorizare. În același timp, peste hotare au fost constatate cel puțin 31 de întruniri electorale sub forma „agitației față în față”, iar pentru alegătorii din regiunea transnistreană nu au fost raportate întruniri electorale.
Din totalul de 1 456 activități observate, cele mai multe, ca și în perioada anterioară de observare, revin: PAS – 395 (27%), BECS 226 (15%) și BERU 172 (12%). Cele mai populare activități rămân a fi distribuirea materialelor electorale (52%) și întâlnirile electorale (30%).
Au fost raportate cel puțin 67 de cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative în scop de promovare electorală, dintre care în 18 cazuri este vizat PDM, în 13 – BECS, câte 11 – PAS și PPPDA, în 9 – BERU și în 5 cazuri – PPȘ.
Observatorii Promo-LEX au mai raportat cel puțin un caz ce poate fi calificat drept oferire de cadouri cu impact electoral, cu implicarea PACE. La fel, au fost raportate șapte cazuri (câte trei – PAS și BECS, un caz – BERU) de utilizare a imaginii/simbolurilor de stat ale Republicii Moldova sau ale altor state.
Atragem atenția și asupra a patru cazuri de utilizare a publicității electorale fără respectarea cerințelor tipografice (2 cazuri – PACE și câte1 caz – PPDA, PUN, BECS), precum și 64 de cazuri de amplasare a publicității în locuri neautorizate.
În perioada de observare, au mai fost raportate cel puțin 3 cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a violenței în campania electorală. În toate aceste cazuri au fost implicați concurenții AUR și BECS.
Cei 19 concurenți electorali au declarat venituri totale în valoare de 33 579 929 de lei, dintre acestea, 36% au fost declarate de BERU, 18% – de PAS și câte 12% – de BECS și PPȘ.
Astfel, 4 concurenți electorali au raportat 78% din totalul veniturilor, iar ceilalți 11 concurenți electorali – doar 22%.
De cealaltă parte, suma cheltuielilor declarate este de 30 459 125 de lei (37% au fost raportate de BERU, 18% – de PAS, 13% – de PPȘ, iar 12% – de BECS). Prin urmare, 80% din totalul cheltuielilor financiare au fost raportate la fel de 4 concurenți, iar alte 20% – de ceilalți 15 concurenți care au prezentat rapoarte la CEC.
Principalele destinații ale cheltuielilor sunt: pentru publicitate electorală (64%) și pentru materialele promoționale (24%).
Totodată, Promo-LEX a estimat pentru toate cele șase săptămâni de campanie electorală, cheltuieli neraportate de cel puțin 10 859 900 de lei.
Dintre acestea, pentru BECS – 3 264 762 lei; PPȘ – 2 329 133 lei; PDM – 1 342 712 lei, PAS – 1 007 578 lei, PPPDA – 749 539 lei; BERU – 646 041 lei; PPCC- 573 912 lei; PACE- 361 765 lei; PUN- 260 329 lei; AUR- 187 315 lei; PDCM- 93 001 lei; PPDA – 12 458 lei; PPN- 11 652 lei; V. Valico- 7 498 lei; PVE- 4 280 lei; PS- 3 823 lei; PRM- 2708 lei; MPSN- 793 lei; PPM-600 lei.
Ultima perioadă a campaniei electorale este marcată de o creșterea cu 43% a numărului de cazuri de discurs de ură și instigare la discriminare față de perioada precedentă de monitorizare.
Astfel, din cele 43 de cazuri identificate de către monitorii Promo-LEX, cel puțin 26 de cazuri au fost generate de către 11 candidați incluși pe listele a 8 concurenți electorali: Vasile Costiuc (PPDA) – 6 cazuri; Renato Usatîi (BERU) – 4 cazuri; Fiodor Ghelici (POM) – 3 cazuri; Valeriu Munteanu (AUR) – 2 cazuri; Igor Dodon (BECS) – 2 cazuri; Dorin Chirtoacă (AUR) – 2 cazuri; Victoria Grosu Vremeș (AUR) – 2 cazuri; Andrei Năstase (PPPDA) – 2 cazuri; Iurie Reniță (PUN), Vladimir Voronin (BECS) și Gheorghe Cavcaliuc (PACE) – câte un caz. Suplimentar, un caz l-a avut ca autor pe reprezentantul concurentului PPN, Cristian Rizea.
De cealaltă parte, în cel puțin 10 cazuri, discursul de ură și instigare la discriminare în spațiul public a vizat doi candidați de pe listele BECS: Igor Dodon – în 7 cazuri și Vladimir Voronin – în 3 cazuri. Celelalte cazuri de discurs de ură au afectat membrii și susținătorii ai BECS, PLD, Președinta Republicii Moldova și alți politicieni.
Cristina Pendea