Politicienii din Republica Moldova sunt abordați nu doar de ambasadori, dar și de serviciile speciale străine cu scopul de a obține susținerea unei doctrine sau direcții. Este afirmația liderului Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, făcută în cadrul unui interviu pentru Nordnews, informează PROVINCIAL.
„Până în campania electorală, m-am întâlnit cu mai mulți diplomați la Chișinău. M-am întâlnit cu ambasadorul Germaniei, și al Statelor Unite ale Americii, și al Slovaciei, și al Ungariei, și al Rusiei, și cu ambasadorul României. M-am întâlnit și cu reprezentanți care nu sunt chiar diplomați – care sunt reprezentanți ai serviciilor speciale. Sunt mulți din ăștia și fac foarte multe drumuri și nu doar drumuri la partide politice. M-am întâlnit cu ei și la Chișinău. Eram plecat la Istanbul – și acolo m-am întâlnit, și la Praga”, a relatat liderul PDCM.
Potrivit lui Ion Chicu este clar că statele străine au interese în Republica Moldova. “Noi însă, dacă ne respectăm țara, trebuie să ne îngrijim, în primul rând, de interesele țării. Nu trebuie să jucăm nici cu unul, nici cu altul. Le-am spus și rușilor, și americanilor, și nemților, și românilor, ca să fie foarte clar: vreți să aveți influență în Republica Moldova – investiți aici, cumpărați de aici, măcar ceva făcut la noi, nu doar de pe câmp strâns și dus la Giurgiulești. Haideți să rămână moldovenii acasă. Altă poziție nu poate fi”, a relatat Ion Chicu.
Potrivit liderului PDCM, în prezent sunt alte modele de expansiune. “Nimeni nu mai vine cu tancurile să-ți ia sărăcia. Ei vin și îți iau oamenii, îți vând ce au ei și mai puțin sunt interesați de ceea ce produci în țară. Dacă acești parteneri ne respectă, trebuie să se străduie să ne ajute să rămână oamenii în țară. Nu să ni-i „vâneze” să-i ia”, a conchis Ion Chicu.
Cristina Pendea