În cadrul reuniunii au fost abordate subiecte de perspectivă privind implementarea și gestionarea Măsurii LEADER, conceptul fazei de pilotare, etapele dar și necesitățile în raport cu gestionarea corectă și transparentă a Măsurii LEADER de către AIPA.
Totodată, a fost realizat un schimb de opinii cu privire la instituirea unei baze de date informaționale pentru a asigura monitorizarea, și ulterior, evaluarea proiectelor implementate de către GAL-uri ce vor fi finanțate prin intermediul FNDAMR (Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural) dar și cu suportul donatorilor externi. Mai mult, în cadrul întâlnirii de lucru s-a convenit asupra organizării în viitor a unor ședințe comune de lucru întru identificarea acțiunilor necesare pe care Agenția își propune să le implementeze cu suportul Solidarity Fund PL.
Notă: În data de 9 aprilie 2021, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectură finală Legea cu privire la GAL-uri, care prevede crearea cadrului legal pentru obținerea statutului de persoană juridică, fapt ce va permite punerea în aplicare a Programului de stat LEADER administrat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Începând cu anul 2022, GAL-urile vor putea accesa finanțare din surse publice, bugetul disponibil pentru Programul LEADER fiind de până la 5% din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
Cristina Pendea