Pescuitul Scrumbiei de Dunăre (Alosa immaculata) este permis, începând cu data de 16 mai 2021, în cursul inferior al fluviului Nistru, în zona localității Palanca, raionul Ștefan-Vodă și până la barajul Centralei hidroelectrice Dubăsari, precum și pe brațul Turunciuc, informează PROVINCIAL.
Deținătorii permiselor de pescuit au dreptul să pescuiască în perioada de prohibiție doar această specie, în bazinele menționate, până la 14 iunie 2021.
În celelalte bazine acvatice din țară rămâne valabil regimul de prohibiție pentru toate speciile de pești, până la data de 14 iunie 2021.
Scrumbia de Dunăre este un peşte de sezon, care trăieşte în Marea Neagră, iar în această perioadă, timp de aproximativ două luni migrează în fluviul Nistru pentru reproducere și hrană.
Dina Roșca