Dat fiind interesul sporit ce se atestă în spaţiul public în ultimele zile faţă de informaţiile despre vaccinul CoronaVac, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a făcut unele precizări, informează PROVINCIAL.
Iată ce spune AMDM: „Vaccinul CoronaVac a fost produs de compania biofarmaceutică privată Sinovac Biotech. CoronaVac este cel de-al doilea vaccin produs în China, care a fost autorizat pentru a fi administrat în China: în luna iulie 2020, autoritățile de la Beijing l-au aprobat pentru administrarea urgentă în grupurile cu risc înalt.
Înainte de aprobări, ambele vaccinuri au fost deja folosite în programul de vaccinare din China, vizând în principal grupurile cheie considerate a fi cu un risc mai mare de expunere la virus.
Indonezia, Turcia, Brazilia, Chile, Columbia, Uruguay şi Laos au acordat autorizaţii de urgenţă pentru vaccinul CoronaVac dezvoltat de Sinovac Life Sciences.
Datele despre eficiența vaccinului de la Sinovac diferă. Ultimele testări din Brazilia, care au fost publicate în luna ianuarie 2021, au demonstrat o eficiență de 50,4%, iar în Indonezia și în Turcia – 65,3% și, respectiv, 91,5%.
Dar se știe că acesta previne 100% evoluția severă a coronavirusului și în 78% din cazuri – forma ușoară.
Vaccinul este aprobat în 20 de țări. La 13 ianuarie, autoritățile Turciei au permis administrarea acestuia. Câteva țări asiatice – Singapore, Malaysia și Filipine, precum și Brazilia au semnat un acord cu privire la achiziția CoronaVac. Vecina noastră, Ucraina își imunizează cetățenii cu acest vaccin de la sfârșitul lunii martie. Acest vaccin a mai fost aprobat în Azerbaidjan, Chile, Ecuador, Republica Dominicană etc. CoronaVac se află în etapa finală de aprobare a OMS.
Acesta este un vaccin inactivat, deci este atribuit unui tip tradițional de vaccinuri. Pentru producerea CoronaVac se utilizează particule virale întregi (în acest caz, ale virusului SARS-CoV-2), ucise prin tratament termic sau chimic. În componența vaccinului mai intră adjuvanți, substanțe suplimentare la care reacționează sistemul imunitar.
Ca și majoritatea vaccinurilor împotriva coronavirusului, CoronaVac este administrat în două reprize. Intervalul dintre cele două doze este de două săptămâni. Vaccinul este administrat intramuscular.
Dosarul vaccinului Sinovac este depus pentru evaluare și aprobare de către OMS în cadrul procedurii pentru situaţii de urgenţe (EUL), ceea ce permite ţărilor să accelereze propriile proceduri de aprobare regulamentară pentru a importa şi a administra vaccinul.
Experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care au în principal misiunea de a formula recomandări în materie de vaccinuri, au anunţat pe 07.04.2021 că vaccinul produs de compania chineză Sinovac a demonstrat că este sigur şi eficient împotriva maladiei COVID-19, însă mai este necesară suplimentarea cu date privind administrarea vaccinului persoanelor vârstnice şi persoanelor suferind de alte maladii.
Această apreciere a fost făcută de Grupul Strategic Consultativ de Experţi (SAGE) în privinţa vaccinării din cadrul OMS, care s-a reunit între 22 şi 25 martie.
Deciziile OMS în privinţa cererii de omologare depuse de Sinovac sunt aşteptate cel mai devreme în prima parte a lunii aprilie”.
Cristina Pendea